alergătură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 59/2 / Pl: ~ri / E: alerga + (ă)tură] 1 Alergare (1). 2-3 (Înv; îs) ~ de cai (Alergare sau) cursă de cai. 4 (Îs) ~ de cal Unitate aproximativă de distanță egală cu distanța pe care o poate parcurge un cal fără să se oprească. 5 (Prt) Alergare zadarnică, fără izbândă. 6 Muncă intensă, cu deplasare continuă, pentru aranjarea treburilor unei gospodării Si: alergare (5), alergat (5), du-te-vino. 7 (Fig; îs) Cal de ~ Persoană folosită fără nici o cruțare, la orice nevoie. 8 (Înv; îs) ~ de mucenicie sau ~ra nevoinței Muncă multă (cu folos mic). 9 (Reg) Agonisire.

ALERGĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a alerga ¶ 2 Umblare încoace și încolo, oboseală: un an întreg de alergături, de stăruințe, de protestări (CAR.) ¶ 3 ~ de cal, distanța pe care o străbate un cal dintr’o fugă ¶ 4 ‡~ de cai (BIBL.) (LET.), alergare de cai.

ALERGĂTURĂ, alergături, s. f. 1. Faptul de a alerga; alergare. De cîte ori Ionel, obosit de alergătură după capre, adormea sara, pe prispă, legănat de poveștile frumoase ale lui moș Trifu! BUJOR, S. 71. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate dupe căprioare. ODOBESCU, S. III 64. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă de distanță ( = atît cît poate fugi un cal). Era între ambele tabere vrăjmașe și într-o depărtare numai de o alergătură de cal, atît de la una cît și de la alta, un deal mare. BĂLCESCU, O. II 109. 2. Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino (adesea fără rost, fără succes). Era o alergătură continuă între casa lui moș Ion Fiorea și subprefectură. BUJOR, S. 47. Vizite pe la vornicie, în postelnicie, la agie, la casa poștei, alergături care au dăinuit vreo zece zile. GHICA, S. 240. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal (fig. om) întrebuințat fără nici o cruțare, la orice corvadă.

ALERGĂTURĂ, alergături, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergătură de cal = măsură aproximativă de distanță. ♦ Deplasare continuă pentru îndeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergătură = cal sau, fig., om întrebuințat la toate corvezile. – Din alerga + suf. -(ă)tură.

ALERGĂTURĂ ~i f. 1) v. A ALERGA. 2) Mișcare istovitoare dintr-un loc în altul (adesea fără rost) după diverse treburi. /a alerga + suf. ~ătură

alergătură f. umblare multă și repede: alergătură de cal.

alergătúră f., pl. ĭ. Rezultatu alergăriĭ: satu e departe de treĭ alergăturĭ de cal. Umblătură multă: nu maĭ pot de atîta alergătură!

ALERGAT l. sbst. = ALERGARE, ALERGĂTURĂ. II. Pe ~e, cu ~ul (PANN), ‡într’~e, loc. adv. Alergînd repede, într’un suflet.

alergătură s. f., g.-d. art. alergăturii; pl. alergături

alergătură s. f., g.-d. art. alergăturii; pl. alergături

alergătură s. f., g.-d. art. alergăturii; pl. alergături

ALERGĂTURĂ s. 1. alergare, fugă, goană, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (După ceasuri de ~ și-a rezolvat problema.) 2. cursă, drum. (A făcut două ~ în piață.) 3. v. fugă.

ALERGĂTURĂ s. 1. alergare, fugă, goană, umblătură, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (După ceasuri de ~...) 2. cursă, drum. (Două ~ în piață.) 3. alergare, fugă, goană, (Bucov.) scopcă, (înv.) repeziș, repezitură. (Să mergi tot într-o ~.)