ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

alfabet sn [At: NEGRUZZI, S. I, 9 / Pl: ~e / E: fr alphabet, lat alphabetum] 1 Totalitatea literelor așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi și din care se alcătuiesc cuvintele Cf alfavita, azbuche. 2 Orice sistem convențional de (alte) semne scrise pentru reprezentarea sunetelor cuvintelor unei limbi. 3 (Muz) Sistem de notație a sunetelor muzicale. 4 (Îs) ~ fonetic Alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. 5 (Îs) ~ ul Morse Alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte.

*ALFABET (pl. -turi, -te) sn. 1 📖 Toate literele care reprezintă sunetele unei limbi: ~ul grecesc; ~ul cirilic (👉 TAB. III) ¶ 2 Semne de ori-ce natură, convenționale, pentru corespondență secretă: a alcătuit un ~ cifrat [fr. < lat.].

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentând sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabet fonetic = alfabet care asociază fiecărei litere un cuvânt de circulație a cărui inițială o constituie litera respectivă, în scopul evitării erorilor la transmisiile telefonice și radiotelefonice. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii și puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentînd sunetele de bază ale unei limbi. Alfabetul latin. Alfabetul chirilic. Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie și în care literele sînt reprezentate prin linii și puncte. ◊ Fig. Dinu Păturică putea să se laude că a învățat pe dinafară alfabetul norocului. FILIMON, C. 102.

ALFABET, alfabete, s. n. Totalitatea literelor, așezate într-o ordine convențională, reprezentînd sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sînt reprezentate prin linii și puncte. – Fr. alphabet (lat. lit. alphabetum).

ALFABET s.n. Totalitatea literelor care redau sunetele de bază ale unei limbi. ◊ Alfabetul Morse v. morse (1). [Pl. -te, (rar) -turi. / cf. fr. alphabet, it. alfabeto < lat. alphabetum, gr. alpha, beta – a, b].

ALFABET s. n. 1. sistem de semne grafice (litere) într-o ordine convențională, care redau sunetele de bază ale unei limbi. ◊ ~ telegrafic = alfabet reprezentând combinațiile de semnale ale unui cod telegrafic; ~ Braille /brai/ = alfabet convențional cu semnele în relief pentru nevăzători. ♦ (inform.) totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare. 2. (fig.) minimum de cunoștințe (necesare). (<fr. alphabet, lat. alphabetum)

ALFABET ~e n. Totalitate a literelor folosite în scrierea unei limbi, așezate într-o ordine anumită. ◊ ~ul Morse alfabet folosit în telegrafie, literele fiind reprezentate prin linii și puncte. /<fr. alphabet, lat. alphabetum

alfabet n. totalitatea literelor unei limbi. Se numără peste 400 de alfabete vechi și moderne, din cari o bună parte derivă din alfabetul fenician și din hieroglifele egiptene.

*alfabét n., pl. e (lat. alphabétum, vgr. alphábeton, compus din álpha, A, și bêta, B). Totalitatea literelor uneĭ limbĭ saŭ unor semne convenționale p. corespondență secretă. – Alfabetu latin, de care se folosește maĭ toată lumea cultă, se derivă din cel grecesc, ĭar acesta are maĭ multe litere luate de la Fenicienĭ, care și eĭ, la rîndu lor, aŭ luat maĭ multe litere din ieroglife. – Vechĭ alfavíta (după ngr.).

‡ALFAVITA sf. 📖 1 Alfabet ¶ 2 Abecedar: Dumneata vrei să mă batjocurești, să mă pui la ~ (NEGR.) [ngr. άλφα + βήτα].

alfabet s. n., pl. alfabete

alfabet s. n., pl. alfabete

alfabet s. n., pl. alfabete

alfabet, -te.

ALFABET s. (pe vremea scrierii cu litere chirilice) azbuche, (înv. și pop.) slovă.

ALFABET s. (pe vremea scrierii cu litere chirilice) azbuche, (înv. și pop.) slovă.

ALFABET s. n. (cf. fr. alphabet, it. alfabete < lat. alphabetum, gr. alpha + beta – a, b): totalitatea literelor dispuse într-o anumită ordine, care redau sunetele de bază ale unei limbi. Numărul literelor variază de la un a. la altul: a. latin avea 26 de litere și cel grecesc 24; a. românesc are 28 de litere. ◊ ~latin: a. derivat din a. grecesc și folosit mai întâi de etrusci și apoi de romani. Majoritatea limbilor moderne folosesc sisteme de litere provenite direct din a. latin. ◊ ~ slavon (chirilic): a. atribuit de către unii cercetători misionarului Chiril; este derivat din a. grecesc și folosit în textele slave vechi (începând cu secolul al IX-lea). Stă la baza a. unora din limbile slave moderne (rusa, bielorusa, ucraineana, macedoneana, bulgara și sârba). A fost folosit și pentru scrierea limbii române, din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, când a fost înlocuit cu a. latin (în 1862 în Muntenia). ◊ ~ fonetic: repertoriu de semne bazat pe un a. tradițional – care reproduce principalele realizări fonetice ale unei limbi – și este folosit de cercetători în transcrierea sunetelor vorbirii cu prilejul alcătuirii hărților lingvistice, a culegerilor de texte dialectale.

ALFABET 1. Inventarul literelor* folosite în scrierea* unei limbi și dispuse într-o succesiune convențională numită ordine alfabetică. Numărul, forma, valoarea și denumirea literelor diferă de la un alfabet la altul. Termenul alfabet provine de la denumirea literelor grecești A (α) „alpha” și B (ß) „beta”. • ~ chirilic Aplicat în scrierea slavei vechi (paleoslavei) și a slavonei după sec. 9. Bazat pe caracterele (vezi LITERĂ) majuscule* din alfabetul grec și pe alfabetul glagolitic (derivat, în cea mai mare parte, din literele minuscule* grecești). Stă la originea alfabetelor utilizate în limbi slave modeme (bielorusa, bulgara, macedoneana, rusa, sârba, ucraineana). • ~ grec Aplicat în scrierea limbii grecești probabil după sec. 10-9 î.e.n. și până astăzi. Derivat din alfabetul fenician (care se află la originea tuturor alfabetelor indo-europene și semitice). 24 de litere. Primul alfabet conținând semne speciale pentru notarea vocalelor. Scrierea în alfabetul grec s-a realizat inițial de la dreapta la stânga (ca în feniciană), apoi de la stânga la dreapta, trecându-se printr-o perioadă de scriere alternativă în cele două sensuri, • ~ latin Utilizat în scrierea limbii latine începând cu sec. 7 î.e.n. Creat pe baza alfabetului etrusc (derivat din alfabetul grec). 23 de litere (y și z au fost adoptate după cucerirea Greciei). Apare, cu modificări, în uzajul scris al multor limbi contemporane. • Limba română s-a scris cu alfabet chirilic până la jumătatea sec. 19 utilizându-se 43 de semne (slove). în această perioadă, alfabetul latin a fost folosit sporadic; cel mai vechi text tipărit cu grafie (vezi SCRIERE) latină (Cartea de cântece, Cluj, 1571-1575) are ortografie* maghiară și a apărut în contextul mișcării reformate românești din Banat-Hunedoara. în 1828, Ion Heliade-Rădulescu a propus o variantă simplificată a sistemului de scriere chirilic, adaptată necesității de a reda pronunțarea românească. între 1836 și 1844 au fost create și aplicate diferite alfabete de tranziție, prin înlocuirea treptată a caracterelor chirilice cu cele latine; principalul autor al alfabetului de tranziție este Ion Heliade-Rădulescu. În mod oficial, alfabetul latin a fost adoptat în 1860 (Muntenia, Transilvania), 1862 (Moldova). • Româna actuală întrebuințează 31 de litere (majuscule/minuscule) cu următoarele forme grafice și denumiri: A/a „a”, A/ă „ă”, A/â „î din a”, B/b „be”, C/c „ce”, D/d „de”, E/e „e”, F/f „fe”, G/g „ghe”, H/h „ha”, I/i „i”, Î/î „î din i”, J/j „je”, K/k „ca”, L/l „le”, M/m „me”, N/n „ne”, O/o „o”, P/p „pe”, Q/q „kü sau chiu”, R/r, „re”, S/s „se”, Ș/ș „șe”, T/t „te”, Ț/ț „țe”, U/u „u”, V/v „ve”, W/w „dublu ve”, X/x „ies”, Y/y „i grec”, Z/z „ze”. Variante de citire (denumire) după model străin: F/f „ef”, G/g „ge”, H/h „haș”, L/l „el”, M/m „em”, N/n „en”, R/r „er”, S/s „es”, Z/z „zet”. Q/q, W/w, Y/y au fost adoptate recent. Se adaugă grafeme (vezi LITERĂ) din alfabetul altor limbi (litere latine cu semne diacritice – vezi DIACRITIC, SEMN ~), în nume proprii străine și în neologisme neadaptate (împrumuturi, creații interne de la baze străine) care păstrează grafia originară: ã, é (São Tome, aide-mémoire), š (Košice), ü (dürerian), ö (Petöfi) etc. 2. ~ fonetic Inventar de semne grafice (litere, semne diacritice) folosite de lingviști în transcrierile fonetice; există un alfabet fonetic internațional (IPA „International Phonetic Alphabet”) și diverse alte sisteme de notare adaptate scopului unei anumite cercetări. C.S.