ALODIU, alodii, s. n. (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

alodiu sm, sn [At: ȘINCAI, HR. III, 277/3 / Pl: (sm) ~ii, (sn) ~ri / E: lat med allodium, cf ger Allod(ium)] (În Evul Mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate.

*ALODIU (pl. -dii, -diuri) sn.🔎 Proprietate ereditară pe care o avea cineva în timpul feudalității și care, spre deosebire de feud, nu era încărcată cu nici-o obligațiune față de senior [lat. med.].

ALODIU s. n. (În evul mediu, în Apusul și Centrul Europei) Proprietate funciară liberă, scutită de orice sarcini de vasalitate. – Din lat. allodium.

ALODIU s.n. (Ist.; în orînduirea feudală) Domeniu ereditar în deplină stăpînire, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. [Pron. -diu. / < lat. med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].

ALODIU s. n. (în feudalism) domeniu funciar ereditar în deplină proprietate, scutit de orice sarcini și deosebit de feudă. (< lat. allodium)

alodiu n. bun ereditar, moșie scutită (în vechiul drept feudal).

*alódiŭ n. (mlat. allódium, fr. alleu, d. vgerm. de sus allod [d. all, tot și od, moșie], de unde vine și fr. alleu). Moșie ereditară și independentă al căreĭ proprietar datorea numaĭ omagiŭ de vasalitate senioruluĭ. V. feud.

alodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alodiul; pl. alodii, art. alodiile (desp. -di-i-)

alodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alodiul; pl. alodii, art. alodiile (-di-i-)

alodiu s. n. [-diu pron. -diu], art. alodiul; pl. alodii, art. alodiile (sil. -di-i-)

alodiu, -dii.