ALUAT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] – Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”).

aluat sn [At: CORESI, ap. HEM 939 / V: aloat / P: a-lu-at / Pl: ~uri / E: lat *allevatum] 1 Făină frământată cu apă, din care se face pâine Si: cocă, maia. 2 Orice cocă sau pastă din care se fac plăcinte, prăjituri sau medicamente Si: cocă, maia. 3 (Lpl) Prăjituri. 4 (Fig) Material. 5 Aluat (1) de pâine, în cantitate mică, dospit și acrit, întrebuințat (la sate) în locul drojdiei de bere, pentru a produce o fermentație ușoară într-un aluat nedospit Si: aloțel, maia, plămadă. 6 (Fig) Ferment. 7 Pâine dospită.

ALUAT (pl. -turi) sn. 🍽 1 Făina amestecată cu apă frămîntată: proverb: Și făină și ~ Tot împrumut le-a luat, se zice despre cei de tot nevoiași, care trăesc numai din împrumut (ZNN.) ¶ 2 Aluat pentru dospit, plămădeală: aluatul cît de mic toată frămîntătura o dospește (GOL.) ¶ 3 (mai des la pl.) Prăjitură: ~urile cele mai plăcute la popor sînt plăcintele și colțunașii (VOR.) ¶ 4 Fig. A fi tot dintr’un ~, se zice pentru a arăta asemănarea, potrivirea în însușiri a mai multora; din ~ul acestora e plămădită ființa Iui Chimiță (VLAH.) [lat. allevatum < allevare].

ALUAT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită cu plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr.: -lu-at] – Lat. allevatum (=allevatus „ridicat, înălțat”).

ALUAT, aluaturi, s. n. 1. Masă densă de făină amestecată cu un lichid sau cu grăsime (uneori cuprinzînd și drojdie, zahăr, ouă etc.), din care se fac pîine, prăjituri etc.; cocă. Aluat de cozonaci. ◊ Mîna ta ia la întimplare aluatul inform pe care degetele îl modelează. ANGHEL, PR. 67. Țaca Frăsina întinde foi de aluat, frate-meu Mihalachi pisează miezi de nucă și zahăr. VLAHUȚĂ, O. A. II 87. 2. Porțiune mică din coca de pîine dospită, care își menține puterea de fermentație și poate înlocui drojdia. – Pronunțat: -lu-at.

ALUAT, aluaturi, s. n. 1. Masă densă de făină amestecată cu un lichid sau cu grăsime etc., din care se prepară pîine, prăjituri etc.; cocă. 2. Porțiune mică din cocă de pîine dospită, care își menține puterea de fermentație și poate înlocui drojdia. [Pr.: -lu-at] – Lat. *allevatum (= allevatus „care se ridică, se înălță”).

ALUAT ~uri n. Pastă obținută prin amestecarea făinei cu apă, uneori și cu diferite adaosuri (lapte, zahăr, grăsime, ouă etc.) din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; cocă.[Sil. -lu-at] /<lat. allevatum

aluat n. 1. substanță care produce fermentațiune, făină cu apă și sare; 2. pl. orice mâncare din făină. [Lat. *ALLEVATUM, din LEVARE, cu sensul de „a frământa” în latinitatea medie].

aluát n., pl. urĭ (lat. allevatum, d. allevare, a ridica. V. ĭaŭ). Făină amestecată cu apă și frămîntată (coca, azimă) și în special fermentată (dospită). Mîncare de aluat, (cozonac, tort, plăcintă). V. țaĭc.

aloat sn vz aluat

ALOȚEL, ALUĂTEL sbst. 1 dim. ALUAT ¶ 2 🍽 Aluat pentru dospit, plămădeală.

aluat (desp. -lu-at) s. n., pl. aluaturi

aluat (-lu-at) s. n., pl. aluaturi

aluat s. n. (sil. -lu-at), pl. aluaturi

aluat, pl. aluaturi

aluat, -turi.

ALUAT s. 1. cocă, (înv.) pielm. (~ de pâine.) 2. dospeală, maia, plămadă, plămădeală, (înv.) covăseală. (~ pentru creșterea pâinii.)

ALUAT s. 1. cocă, (înv.) pielm. (~ de pîine.) 2. dospeală, maia, plămadă, plămădeală, (înv.) covăseală. (~ pentru creșterea pîinii.)

aluat (aluaturi), s. n. – 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pîine, prăjituri etc. – 2. Pastă, materie. – 3. Drojdie, dospeală. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) luțǫl, istr. aluǫt. Lat. allĕvatum, de la allĕvāre (Pușcariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; DAR). Fără a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare „a fermenta”, cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. levá, fr. levain, comel. (a)lwá, sp. (a)leudar.

aluat, aluaturi s. n. Cocă fermentată, care se amestecă în făină pentru a dospi; în sens figurat închipuie învățătura evanghelică și lucrarea harului care străbate simțămintele omului și îi schimbă viața sufletească, așa cum schimbă aluatul făina. – Din lat. allevatum.

Eiusdem farinae (lat. „Din aceeași făină”, adică „din același aluat”) – Expresie întrebuințată aproape întotdeauna cu dispreț, spre a califica un șir de oameni, de idei, de lucrări etc. pe care nu vrei să le mai enumeri. De obicei, pentru ca cititorul sau ascultătorul să știe la ce te referi, dai mai întâi, la început, cîteva nume. De pildă: toți Cațavencii, Farfurizii, Brînzoveneștii și alții eiusdem farinae… Iată și o aplicare satirică făcută de Balzac: Ducesa din romanul Moș Goriot, povestind că fata unui fabricant de făinoase a fost prezentată la curte în aceeași zi cu fata unui cofetar, adăugă: „Regele a început să rîdă și a făcut în latinește o glumă bună în legătură cu făina. Oameni… dar cum a spus oare?… oameni… – Eiusdem farinae, zise Eugen. – Chiar așa, întări ducesa” (Balzac, Opere, vol. III, p. 286, E.S.P.L.A., 1957).