amplificare sf [At: MAIORESCU, CR. II, 158 / Pl: ~cări / E: amplifica] 1 Dezvoltare. 2 Exagerare, prin adăugare de detalii sau amănunte (inventate) Si: amplificat¹ (2). 3 (Ret) Figură de stil constând din repetarea aceleiași idei, în forme variate. 4 (Fiz) Creștere a valorilor energiei (electrice, optice etc), obținută printr-un amplificator Si: amplificație.

*AMPLIFICARE sf. 1 Faptul de a amplifica ¶ 2 Adaus.

AMPLIFICARE, amplificări, s. f. Acțiunea de a amplifica. 1. Lărgire, dezvoltare, mărire. ◊ Amplificare retorică = dezvoltarea ideilor sau argumentelor într-un discurs, constituind o calitate, cînd cuprinsul ei e interesant și plăcut, sau un defect, atunci cînd nu conține nimic nou. 2. Creștere sau întărire a valorilor electrice, acustice sau optice (obținută cu ajutorul unui amplificator). Amplificare radiofonică.

AMPLIFICARE, amplificări, s. f. Acțiunea de a (se) amplifica; lărgire, dezvoltare, mărire; intensificare.

AMPLIFICARE s.f. Acțiunea de a amplifica și rezultatul ei; mărire, dezvoltare, lărgire; amplificație. [< amplifica].

AMPLIFICARE s. f. 1. acțiunea de a amplifica; amplificație. 2. înlănțuire de figuri de stil prin care se reiau elementele unei descrieri pentru a se reda gradat și viu imaginea. (< amplifica)

amplificare f. desvoltarea unui subiect literar.

*AMPLIFICAȚIUNE, *AMPLIFICAȚIE = AMPLIFICARE [fr.].

*amplificațiúne f. (lat. amplificátio, -ónis). Acțiunea de a amplifica. – Și -áție, dar ob. -áre.

amplificare s. f., g.-d. art. amplificării; pl. amplificări

amplificare s. f., g.-d. art. amplificării; pl. amplificări

amplificare s. f., g.-d. art. amplificării; pl. amplificări

AMPLIFICARE s. 1. amplificație, intensificare, întărire, mărire, potențare. (~ unei mărimi fizice.) 2. v. extindere.

AMPLIFICARE s. 1. intensificare, întărire, mărire, potențare. (~ unei mărimi fizice.) 2. creștere, dezvoltare, extensiune, extindere, lărgire, mărire. (~ schimburilor comerciale.)

Amplificare ≠ diminuare, reducere

amplificare (fr. amplification „mărire a volumului”), figură descriptivă care constă în repetarea multiformă a aceleiași idei (I): „aderat ianitor carceris, cornifex pretoris, mors terrorque sociorum et civium Romanorum, lictor Sextius” (era de față portarul carcerei, călăul pretorului, moartea și groaza aliaților și cetățenilor romani, lictorul Sextius) ( → Q., vol. II, p. 344). Ceea ce constituie esența acestei figuri sunt două trăsături specifice: a) evocă un singur obiect (personaj, lucru, eveniment), exprimându-l repetat prin mai multe imagini sau denumiri sinonimice; v. mai sus figura lictorului Sextius; și b) imaginile (denumirile) se înlănțuie gradat; v. mai sus: „portar” – „călău” – „moartea și groaza romanilor”. Sin. congeries, sinatrism, merism, diereză.