ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.

ancoră sf [At: (a. 1700) ap. HEM 1201 / V: (înv) ~nho~ / Pl: ~re / E: lat ancora (cf dubletul: anchiră, anghiră)] 1 (Mrn) Piesă grea de metal, cu doi (sau mai mulți) dinți mari în formă de cârlige, care se lasă în apă (de pe corabie sau vapor) cu ajutorul unei frânghii, odgon sau lanț, pentru ca să se înfigă pe fundul apei și astfel să țină corabia (sau vaporul) pe loc Cf mâță, rac. 2 (Îe) A arunca (sau lăsa) ~ra A ancora. 3 A ridica ~ra A porni la drum. 4 (Aht) Piesă de fier în formă de S, T, sau X, (fixată la capătul unei bare, al unui cablu etc.) servind la legarea zidurilor între ele, a grinzilor de ziduri, a coșurilor de pe șarpanta acoperișului etc., pentru a împiedica deplasarea lor (datorită greutății sau a presiunilor exercitate asupra lor). 5 (Îs) ~ de turlă Cablu care asigură tumul sondei petroliere (al unui pilon etc.) contra răsturnării pe care ar cauza-o vântul. 6 (Fig) Refugiu. 7 (Pop) Simbolul credinței, al stabilității, al calmului și al constanței pentru cineva.

*ANCORĂ (pl. -ore) sf. 1 ⛵ Instrument de fier, cu două sau mai multe ghiare, care servește la legarea corăbiilor, vapoarelor, etc. de fundul apei, cu ajutorul unor lanțuri sau parîme (🖼 120); a arunca ancora, a coborî ancora în fundul mării spre a opri în loc vasul; a ajunge, a se fixa într’un loc; a ridica ancora, a scoate ancora din apă și a o readuce pe bordul vasului; a pleca dintr’un loc (vorb. de un vas): pe seară corabia care-i ducea își întindea pînzele și ridica ancora (I.-GH.) ¶ 2 fig.: e ancora mea de scăpare, e singurul mijloc care mă poate scăpa ¶ 3 ⛵ ~ plutitoare de furtună = DRAGĂ ¶ 4 🌊 Instrument de fier cu mai multe ghiare articulate pe care aeronautul îl aruncă din nacela sa spre a opri balonul ¶ 5 💒 Scoabă de fier în formă de S sau de T ce se pune într’un zid spre a-l susține sau a-l întări (🖼 119) [lat.].

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu brațele ca niște gheare, care se coboară cu un lanț, o frânghie sau o parâmă de pe o navă în fundul apei, unde se agață pentru a ține nava în loc. ◊ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în călătorie (cu o navă). 2. Bară (de metal) în formă de T sau de X care împiedică un zid să se dărâme. ♦ Cablu care fixează stâlpi, coșuri înalte de fabrică. – Din it., lat. ancora.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Instrument greu de metal cu mai mulți dinți ascuțiți, fixat la capătul unui lanț, pe care marinarii îl aruncă în fundul apei, înfigîndu-l în pămînt, spre a imobiliza vasul pe care navighează. [Evantia] își amintea că [Neagu] îi spuse o dată că la ancoră e locul lui la postul de plecare. BART, E. 236. ◊ Expr. A arunca (sau a lăsa) ancora = a opri un vas într-un port, a ancora. A ridica ancora = a pleca cu vasul din port; fig. (familiar) a porni la drum. Am ancorat de 5 zile și aștept. Nu știu cînd o să ridic ancora. Miroase a ciclon. SEBASTIAN, T. 31. 2. Cablu cu care se fixează de pămînt anumiți stîlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de fier curbată sau formată din două bare încrucișate, care se fixează între două ziduri sau două grinzi pentru a întări legătura dintre ele.

ANCORĂ, ancore, s. f. 1. Piesă grea de metal cu mai multe brațe cu gheare, fixată la capătul unui lanț, pe care marinarii o înfig în pămîntul din fundul apei spre a imobiliza vasul pe care navighează. 2. Piesă (de metal) care servește la ancorarea unui sistem tehnic. ♦ Cablu cu care se fixează de pămînt anumiți stîlpi, construcții înalte etc. – It. ancora (lat. lit. ancora).

ANCORĂ s.f. 1. Piesă grea metalică, cu brațe în formă de cîrlige ascuțite, care se lasă la fundul apei pentru a fixa o navă. ◊ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o navă. 2. Cablu care întărește anumiți stîlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. [< lat. ancora, cf. it. ancora].

ANCORĂ s. f. 1. piesă grea, metalică, în formă de cârlige ascuțite, pentru a fixa o navă. 2. cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc. ◊ piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. (< it., lat. ancora)

ANCORĂ ~e f. 1) Piesă grea de metal cu câteva brațe în formă de gheare cu care se imobilizează o navă. 2) Cablu cu care se fixează un element de construcție. 3) Undiță cu trei cârlige folosită la pescuitul unor pești răpitori. [G.-D. ancorei] /<it., lat. ancora

ancoră f. 1. unealtă de fier cu doi dinți care se lasă în fundul mării spre a înțepeni corabia; 2. fig. ultimul mijloc: ancoră de scăpăre.

*áncoră f., pl. e (lat. áncora, vgr. ánkyra). Mar. Un instrument de fer [1] cu brațe care se aruncă în apă ca să fixeze corabia. (Aŭ și buloanele un fel de ancoră). A arunca ancora, a ancora; a ridica ancora, a porni cu corabia. Fig. Ancoră de salvare, mijloc de salvare. – Vechĭ și azĭ rar ánchiră și ánghiră (după ngr.).

‡ANCHIRĂ (pl. -re) sf. ⛵ = ANCORĂ1.

‡ANGHIRĂ (pl. -re) sf. ⛵ – ANCORĂ: nu fii ca anghira... care ușor se aruncă în apă și cu anevoie se ardică (PANN.) [ngr. άγχιρα].

ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore

ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore

ancoră s. f., g. d. art. ancorei; pl. ancore

ANCORĂ s. (MAR.) (înv. și reg.) rac, (înv.) cătușă, mâță.

ANCORĂ s. (MAR.) (înv. și reg.) rac, (înv.) cătușă, mîță.

ancoră (ancore), s. f. – Piesă de metal cu brațe ca niște gheare care se coboară cu un lanț de pe o navă pe fundul mării. – Var. (înv.) anghiră. – Mr. angură. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anŭkira și acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angurë. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s. n. (ancorare).

a ridica ancora expr. a porni la drum, a o lua din loc.