ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ (Fil.) Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

antagonic, ~ă a [At: DEX² / Pl: ~ici, ~ice / E: fr antagonique] 1 Care se află în contradicție Si: antagonist (1). 2 Care se află în relație de opoziție. 3 (Îs) Contradicție ~ Componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -ce, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție care constituie conținutul procesului de dezvoltare și care nu se rezolvă decât prin distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou. – Din fr. antagonique.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. Între forțele fundamentale antagonice, și anume clasa muncitoare și burghezia, se desfășoară o luptă de clasă tot mai ascuțită. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 73. În el [Alecsandri] s-au luptat întotdeauna două tendințe: tendința de înnoire, de reformare și tendința de conservare, care au rămas alăturea, antagonice. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.

ANTAGONIC, -Ă, antagonici, -e, adj. Antagonist. ◊ Contradicție antagonică = contradicție la baza căreia stă lupta de neîmpăcat între vechi și nou și care nu se poate rezolva decît prin distrugerea vechiului, constituind în același timp conținutul intern al procesului de dezvoltare. – Fr. antagonique (< gr.).

ANTAGONIC, -Ă adj. Antagonist. [< fr. antagonique].

ANTAGONIC, -Ă adj. opus ireductibil, în antagonism; rival, inamic; antagonist. (< fr. antagonique)

ANTAGONIC ~că (~ci, ~ce) v. ANTAGONIST. /<fr. antagonique

antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl. antagonice

antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl. antagonice

antagonic adj. m., pl. antagonici; f. sg. antagonică, pl. antagonice

ANTAGONIC adj. v. antagonist.

ANTAGONIC adj. antagonist, opus, potrivnic. (Relații ~.)