APETIT, apetituri, s. n. Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit.

apetit sn [At: NEGRUZZI, S. I, 58 / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr appétit, lat appetitus, -a, -um] 1 Poftă de mâncare. 2 (Pex) Orice fel de poftă. 3 (Îs) ~ sexual Dorință de a-și satisface pornirile sexuale.

*APETIT (pl. -turi) sn. 1 Poftă de mîncare: singur numele bucatelor era deajuns ca să-mi taie ~ul (NEGR.) ¶ 2 Poftă în general, lăcomie (întrebuințat în acest caz de obiceiu la plural): sînt oameni ale căror ~uri n’au margini [fr. < lat.].

APETIT, apetituri, s. n. (Franțuzism) Poftă de mâncare; p. ext. dorință nestăpânită de a face ceva. – Din fr. appétit.

APETIT s. n. (Franțuzism) Poftă de mîncare. Lipsă de apetit. ◊ Singur numele bucatelor era de ajuns ca să-mi taie apetitul. NEGRUZZI, S. I 58.

APETIT s. n. (Franțuzism) Poftă de mîncare. – Fr. appétit.

APETIT s.n. (Franțuzism) Poftă de mîncare; (p. ext.) Poftă, dorință. [Pl. -turi, -te. / < fr. appétit, cf. lat. appetitus < appetere – a dori].

APETIT s. n. poftă de mâncare; apetiție. (< fr. appétit)

APETIT ~uri n. 1) Poftă de mâncare. 2) rar Stare sufletească a celui care dorește ceva; dorință; doleanță. /<fr. appétit, lat. appetitus

apetit n. poftă de mâncare.

*apetít n., pl. urĭ (lat. appetitus). Poftă de mîncare. Fig. Apetitu pasiunilor.

apetit s. n., pl. apetituri

apetit s. n., pl. apetituri

apetit s. n., pl. apetituri

APETIT s. poftă. (Nu prea are ~.)

APETIT s. poftă. (Nu prea are ~.)