apologie sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr apologie, lat apologia] 1-2 Scriere sau discurs de apărare a cuiva (împotriva unor învinuiri). 3 (Pex) Laudă (aprinsă) a meritelor cuiva sau a ceva.

*APOLOGIE sf. 1 📝 Scriere, discurs care urmărește apărarea unor idei, unei persoane ¶ 2 Pr. ext. Apărare: a face apologia cuiva, a susține apărarea cuiva; a face apologia unor idei, a apăra unele idei [fr.].

APOLOGIE, apologii, s. f. Laudă aprinsă, ridicare în slavă a cuiva sau a ceva; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. În propaganda socialiștilor de dreapta – acești înrăiți dușmani ai socialismului – apologia războiului ocupă un loc de frunte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 46. ◊ Expr. A face apologia (unei persoane, unei epoci, unei concepții etc.) = a lăuda. ♦ Discurs sau scriere de apărare a cuiva sau a ceva. Apologia lui Socrate.

APOLOGIE, apologii, s. f. Laudă aprinsă, ridicare în slavă a cuiva sau a ceva; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. ♦ Discurs, scriere de apărare a cuiva sau a ceva. – Fr. apologie (lat. lit. apologia).

APOLOGIE s.f. Laudă exagerată, ridicare în slăvi, apărare servilă și interesată. ♦ Scriere, cuvîntare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva (mai ales ca răspuns unor învinuiri). [Gen. -iei. / < fr. apologie, it., lat., gr. apologia].

APOLOGIE s. f. 1. laudă exagerată, apărare servilă și interesată; apologetism. 2. scriere, cuvântare prin care se ia apărarea cuiva sau a ceva. (< fr. apologie, lat., gr. apologia)

APOLOGIE ~i f. Laudă exagerată, ridicare în slăvi, susținere servilă și interesată a cuiva sau a ceva. [G.-D. apologiei] /<fr. apologie, lat. apologia

apologie f. discurs de apărare sau de justificare.

*apologíe f. (vgr. apología). Discurs de apărare saŭ de justificare.

apologie s. f., art. apologia, g.-d. art. apologiei; pl. apologii, art. apologiile (desp. -gi-i-)

apologie s. f., art. apologia, g.-d. art. apologiei; pl. apologii, art. apologiile

apologie s. f., art. apologia, g.-d. art. apologiei; pl. apologii, art. apologiile

apologie

APOLOGIE s. panegiric.

APOLOGIE s. panegiric.

Apologie ≠ calomnie

apologie (gr. apologia, din apo „despre” + logos „vorbire”, „cuvântare”), aplicație compozițională în primul rând a antiparastazei, și anume un discurs sau o scriere în care se ia apărarea, aducându-i-se laude, unui personaj important, sau chiar ilustru (A): „Vanini fu totuși acuzat de ateism, judecat și osândit la moarte. Dușmanii lui triumfară. Pe ce a fost întemeiată această condamnare? Evident că ideile acuzatului despre Dumnezeu nu puteau servi drept bază. Ce se întâmplase însă? Cum Vanini practica și medicina, se găsi la el o broască mare vie, într-un vas cu apă... Nenorocitul popă fu acuzat de vrăjitorie; se spunea că acea broască este Dumnezeul la care se închina Vanini. Un secol după executarea acestuia, un savant numit La Craze a tipărit o broșură în care a încercat să dezvinovățească pe Vanini. Dar cum nimeni nu se interesează de un biet popă napolitan mort cu o sută de ani în urmă, această apologie n-a fost citită de nimeni”. (Voltaire). V. și Apologia lui Socrate de Platon.

APOLOGIE (< fr. apologie < lat. gr. apologia, apărare) În antichitatea greacă, prin apologie se înțelegea discursul rostit dinaintea unui tribunal de acuzatul însuși sau de avocatul său în favoarea acestuia. Cu vremea, sfera cuvîntului s-a lărgit, cuprinzând orice scriere în care se urmărește apărarea, uneori chiar elogierea unei idei, doctrine, clase sociale sau persoane. Termenul este folosit și ca titlu al unor opere (Apologia lui Socrate de Platon, Apologia lui Socrate de Xenofon, Apologia lui Palomede de Gorgias etc.).