APRIAT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec.

apriat, ~ă a, av [At: ȘINCAI, HR. I, 295/22 / Pl: ~ați, ~e / E: nct] (Înv) (În mod) fățiș, limpede, deslușit, lămurit, pe-nțeles, hotărât.

†APRIAT adj. adv. Trans. Bucov. Limpede, lămurit: lucrurile carele se pot tîlcui cu cuvinte ~e și înțeleapte (ȚICH.).

APRIAT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Care este limpede, clar, lămurit (ca înțeles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec.

APRIAT, -Ă, apriați, -te, adj. (învechit) Limpede, deslușit, lămurit. Lucrurile... se pot tîlcui cu cuvinte apriate. ȚICHINDEAL, F. 420. ◊ (Adverbial) Ochii lui [Horia] vedeau apriat muncile groaznice ce aveau îndată să-l ajungă. ODOBESCU, S. III 545. – Pronunțat: -pri-at.

APRIAT, -Ă, apriați, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Limpede, lămurit; precis. [Pr.: -pri-at]

apriat a. adv. lămurit, deslușit: le spunea apriat OD. [Cf. slav. PRIĔTŬ, priincios].

*apriát adj. (d. it. aperto, deschis, aprire, a deschide, cu sufixu din adevărat, curat). Trans. Bucov. Sec. 19. Lămurit, curat, clar. Adv. A vorbi apriat.

apriat (reg., înv.) (desp. a-pri-at) adj. m., pl. apriați; f. apriată, pl. apriate

apriat (înv.) (a-pri-at) adj. m., pl. apriați; f. apriată, pl. apriate

apriat adj. m. (sil. -pri-at), pl. apriați; f. sg. apriată, pl. apriate

APRIAT adj., adv. v. clar, deslușit, explicit, expres, lămurit, limpede, răspicat.

APRIAT adj. v. distinct, evident, inteligibil, net, precis.

apriat adj. v. DISTINCT. EVIDENT. INTELIGIBIL. NET. PRECIS.

apriat adj., adv. v. CLAR. DESLUȘIT. EXPLICIT. EXPRES. LĂMURIT. LIMPEDE. RĂSPICAT.

apriat adv. – Limpede, clar, lămurit. Origine necunoscută. Sensul este cel al lat. aperte. Nu apare în texte anterioare sfîrșitului sec. XVIII, și DAR pare a-l considera creație artificială a școlii latiniste, în acest caz nu este clar pe baza cărui model s-a format. S-a adus în discuție it. aprire, cu suf. -at de la curat, adevărat (Iordan, Arhiva, XXX, 221; REW 515; Scriban); este însă greu de crezut că latiniștii ardeleni care erau buni cunoscători ai it., ar fi format un part. apriat de la un vb. al cărui part. it. este aperto, și care corespunde rom. descoperit. Körting 723 se gîndea la lat. *apertatus, fiind combătut de Densusianu, Rom., XXXIII, 274. Mai curînd amintește de it. pria, lat. prius „înainte”; însă der. nu este clară. Löwe 25 propunea bg. na priat, dar cuvîntul nu ne este cunoscut. Totuși, originea sl. nu trebuie înlăturată.