APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

apărător, ~oare [At: PSALT. SCH. 49/88 / V: (îrg) -riu / Pl: ~i, ~oare / E: apăra + -(ă)tor] 1 a Care apără. 2 smf (Adesea în credințe religioase, ca atribut al lui Dumnezeu) Persoană care apără Si: ocrotitor, sprijinitor, (iuz) scutitor. 3 sm (Înv) Prezervativ. 4 smf (Jur) Persoană care pledează, înaintea unei instanțe judecătorești, o cauză. 5 smf (Înv; în vechea organizare judecătorească) Persoană care avea dreptul de a pleda numai în fața instanțelor inferioare, fără a avea un titlu universitar. 6 sf Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina dreaptă, păroasă, cu frunze ovale și flori purpurii, care crește prin tufișuri, la margini de pădure, prin locuri necultivate în iulie-august (Clinopodium vulgare) Si: (reg) somnișor. 7 sf (Bot; reg) Busuiocul-cerbilor.

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTOR¹, -OARE, apărători, -oare, adj. Care apără, protejează, sprijină. Scut apărător. NEGRUZZI, S. I 200.

APĂRĂTOR², -OARE, apărători, -oare, s. m. și f. Cel care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. V. ocrotitor, protector. Tata îmi era totdeauna apărător. SADOVEANU, N. F. 47. 4 Persoană (de obicei avocat) care apără în fața unei instanțe judecătorești pe un împricinat. Nici apărători n-ai? He-i-i... faci judecata de rîs! CAMILAR, N. II 313. N-avem apărător, domnule președinte, pentru că n-am putut să-l plătim cît ne-o cerut. BUJOR, S. 145.

APĂRĂTOR, -OARE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

APĂRĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care apără sau protejează (pe cineva sau ceva). /a (se) apăra + suf. ~ător

APĂRĂTOR² ~i m. 1) Persoană care apără sau protejează (pe cineva sau ceva); protector. 2) Persoană care apără cauza în fața justiției sau care acordă asistență juridică; avocat. 3) sport Jucător dintr-o echipă care apără poarta. /a (se) apăra + suf. ~tor

apărător m. și a. care apără.

apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).

APĂRATOR, -TOARE I. adj. sm. f. 1 Care apără,în spec. care apără pe cineva dinaintea judecății: cîrciogarii, porecliți și apărători... s’ar apuca de muncă (CRG.) ¶ 2 APĂRĂTORII INDEPENDENȚEI, medalie comemorativă, (creată prin decretul din 5 Iunie 1878 și conferită tuturor militarilor și asimilaților de ori-ce grad cari au luat parte în campania din 1877-1878 (🖼 153). II. APĂRĂTOARE sf. 1 Lucru făcut ca să apere de ceva: pusără Ierusalimul ca o ~ de poame (DOS.) ¶ 2 ~ de muște, băț în vîrful căruia sînt legate niște fîșii de hîrtie sau de papură și cu care se alungă muștele (🖼 154) ¶ 3 Obiect ce se deschide în formă de semicerc, alcătuit din pene sau din fîșii de hîrtie, de pînză, etc., lipite pe bețișoare de lemn sau de os și cu care-și face cineva vînt, evantaliu: au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase de păun (CAR.) ¶ 4 ⛵ Perniță umplută cu cîlți, care atîrnă în afara bordului unei corăbii sau care se dă afară în momentul acostării, pentru a apăra barca să nu se lovească de vasul sau de cheiul unde e acostată ¶ 5 🌿 Plantă ierboasă din familia labiatelor, cu flori purpurii dispuse în verticile multiflore; crește prin tufișuri, margini de pădure, poieni, livezi și locuri necultivate; numită și „somnișor” (Clinopodium vulgare) (🖼 155) ¶ 6 🌿 Plantă ierboasă, păroasă, aromatică, din familia labiatelor, cu frunze mici eliptice și puțin dințate pe margini, cu flori purpurii, rar albe, dispuse în verticile axilare, globuloase, și care se micșorează spre vîrf; crește prin bălți, pe marginea rîurilor și prin locuri mlăștinoase; e întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei stimulante, stomachice și carminative; numită și „busuiocul-cerbilor”, „busuioc-de-cîmp”, „izmă-proastă” sau „poleiu” (Mentha pulegium) (🖼 156).

apărător adj. m., s. m., pl. apărători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoare

apărător adj. m., s. m., pl. apărători; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoare

apărător adj. m., s. m., pl. apărători; (persoană) f. sg. și pl. apărătoare

APĂRĂTOR s. 1. ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ul său.) 2. v. avocat. 3. v. fundaș.

APĂRĂTOR s. 1. ocrotitor, protector, sprijin, sprijinitor, susținător, (rar) proteguitor, protejator, (înv.) arca, părtinitor, păzitor, priitor, scutitor, (fig.) reazem. (El era ~ său în zile de restriște.) 2. (JUR.) avocat, (Transilv.) procator, (înv.) defensor, vechil. (~ din oficiu.) 3. (SPORT) fundaș, (ieșit din uz) bec. (~ la fotbal.)

Apărător ≠ atacant