ardoare sf [At: NEGRUZZI, S. II, 75 / E: fr ardeur] 1 Înflăcărare stârnită de o pasiune. 2 (Pex) Zel.

*ARDOARE sf. Înfocare, înflăcărare; osîrdie: lucrează cu multă ~; plin de ~a tinereții (ODOB.) [lat.].

ARDOARE s. f. Înflăcărare, pasiune; elan, avînt, zel. ◊ Loc. adv. Cu ardoare = înflăcărat, cu pasiune. Am dorit cîmpul cu ardoare. SAHIA, N. 15. Ne-a sărutat pe rînd cu ardoare. SAHIA, N. 59.

ARDOARE s. f. Înflăcărare, pasiune, avînt; zel. – Fr. ardeur (lat. lit. ardor).

ARDOARE s.f. Înflăcărare, pasiune, zel. [Gen. -rei. / < fr. ardeur, cf. lat. ardor].

ARDOARE s. f. înflăcărare, pasiune, avânt; ardență (1). (< fr. ardeur, lat. ardor)

ARDOARE f. Imbold lăuntric puternic care înlesnește realizarea unei acțiuni; exaltare; avânt; elan. [G.-D. ardorii] /<fr. ardeur, lat. ardor, ~oris

ardoare f. înfocare, râvnă.

*ardoáre f. (lat. ardor). Activitate, mare vioicĭune: a munci cu ardoare.

ardoare s. f., g.-d. art. ardorii

ardoare s. f., g.-d. art. ardorii

ardoare s. f., g.-d. art. ardorii

ARDOARE s. 1. v. entuziasm. 2. v. avânt. 3. râvnă, sârguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârditură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)

ARDOARE s. 1. avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ tinereții.) 2. avînt, elan, impetuozitate, temperament, (pop. și fam.) suflet, (reg.) mau. (Cîntați cu mai multă ~.) 3. rîvnă, sîrguință, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)