ASCUȚI, ascut, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”).

ascuți [At: URECHE, L. I, 124/14 / Pzi: ascut, (reg) ascuț și ~țesc / E: ns cf lat excotire] 1 vt A face vârf unui obiect înțepător. 2 vrp A căpăta o formă lunguiață (la vârf). 3 vr (Pop; îe) A i se (sau a-și) ~ (cuiva) dinții după ceva A pofti cu lăcomie ceva. 4 vt A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte. 5-6 vtr (Fig) A (se) face mai ager. 7 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ limba (sau condeiul ori pana) A se pregăti pentru a împunge cu vorba. 8 vr (Pfm; fig; îe) A(-și) ~ cuvântul A-și șlefui felul de a vorbi. 9 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ glasul (sau vocea) A ridica tonul la cineva. 10 vr (Fig; pfm; îe) A se ~ la cineva A țipa, a ridica tonul la cineva. 11 vr (Pfm; fig; d. oameni; îe) A-și ~ colții (sau dinții) A se obrăznici. 12 vr (Îrg; construit cu pp „asupra”) A amenința. 13 vr (Îrg; d. câini) A se repezi să muște. 14 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ urechile (sau auzul) A asculta ceva cu atenție. 15 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ ochii (sau văzul, privirea) A privi cu atenție. 16 vr (Reg; fig; îe) A-și ~ picioarele A se pregăti s-o ia la fugă. 17 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ mintea sau a se ~ la minte ori a i se ~ mintea A deveni mai isteț Si: (pop) a se ageri, a se isteți. 18 vr (Pfm; fig; îe) A-și ~ inima sau a se ~ la inimă ori a i se ~ inima A căpăta curaj. 19 vt (Înv; pfm; îe) A ~ ceva din capul său A născoci. 20 vr (Înv) A sta gata de a întreprinde ceva. 21-22 vtr (D. conflicte politice, sociale, economice etc.) A (se) intensifica Si: (pop) a (se) înteți, (liv) a (se) acutiza. 23 vr (Pfm; îe) A se ~ (la față) A slăbi foarte tare.

ASCUȚI (ascut și ascuț) l. vb. tr. 1 A face tăios: ~ cuțitul, coasa ¶ 2 A subția ceva la un capăt ca să înțepe, a ciopli spre a-i face vîrf: ~ creionul; ~ un țăruș ¶ 3 fig. A face pătrunzător, a ageri: ~ mintea ¶ 4 fig.: a-și ~ urechile, auzul, a căuta să prindă cu ori-ce preț vorbele, șoaptele altora: își ascut urechile, doar d’or prinde ceva, să alerge apoi să spue (DLVR.); își ascuți auzul cît putu (GN.) ¶ 5 fig.: a-și ~ picioarele, a fugi repede ¶ 6 fig.: ascute-ți dinții, se zice cuiva pentru a-i arăta că zadarnic așteaptă ceva ¶ 7 fig.: a-și ~ glasul, a vorbi cu glas mai subțire. II. vb. refl. 1 fig. A se ~ la minte, etc., a se ageri, a deveni mai pătrunzător ¶ 2 fig. A se oțeli: inimile voinicilor în războaie trăind se ascut (GR.-UR.) [lat. *exacutire < exacutus].

ASCUȚI, ascut, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil lat. *excotire. (< cos, cotis „gresie”).

ASCUȚI, ascut, vb. I. Tranz. 1. A face unui obiect (prin tăiere, cioplire, pilire etc.) vîrf lunguieț și (de obicei) înțepător. A ascuți un creion, a Au tăiat o creangă... care, ascuțind-o, au făcut-o frigare. DRĂGHICI, R. 69. 2. A subția muchia sau tăișul unei arme sau unelte de tăiat (prin frecare pe piatră sau pe alt material) pentru ca să taie (mai) bine. Băiatul tresări, se ridică și aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului: o ascuțise, o curățase cu gresia: tăia bine și era o secure grea. DUMITRIU, N. 94. Stă încuiat în casă și-și ascute cuțitul și-i pipăie buza cu degetul. DUMITRIU, N. 239. Bietul cătană gîndi și-și ascuți sabia și lovi coarnele cerbului. RETEGANUL, P. III 15. 3. Fig. (Cu privire la auz, minte etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) pătrunzător. Strădania mea... [ca] să ascut cuvîntul și să stilizez îmi aducea destule neajunsuri școlărești. GALACTION, O. I 20. Atent... își ascuți auzul, aplecînd capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. BART, E. 185. ◊ Refl. (Subiectul este omul sau manifestările lui) Deodată s-a ascuțit ca un ferăstrău mustrarea țițacăi Leona. SADOVEANU, N. F. 24. Văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el pînă acum. Pasămite se ascuțise la minte. ISPIRESCU, L. 241. 4. Fig. (Complementul indică o stare de spirit, o contradicție, un conflict, o luptă etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) acut, (mai) dîrz, (mai) neîmpăcat; a înteți, a spori, a întări. Acțiunea legii economice fundamentale a capitalismului contemporan ascute la maximum toate contradicțiile care macină imperialismul. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2617. ◊ Refl. În perioada de trecere de la capitalism la socialism lupta de clasă se ascute. – Prez. ind. și conj. pers. 1 și: ascuț; prez. conj. pers. 3 și: ascuță (MACEDONSKI, O. I 250).

ASCUȚI, ascut, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vîrf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) face mai dîrz; a (se) înteți, a spori. – Lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”).

A ASCUȚI ascut tranz. 1) (obiecte tăioase) A face să devină (mai) ascuțit. ~ cuțitul. 2) A prevedea cu vârf. ~ un creion. ~ un bețișor. 3) A face să se ascută. ◊ A-și ~ urechile a deveni foarte atent; a-și încorda auzul. /<lat. excotire

A SE ASCUȚI se ascute intranz. 1) (despre minte, privire etc.) A deveni (mai) pătrunzător. 2) rar A deveni (mai) intens; a crește în intensitate; a se intensifica; a se înteți; a se întări. /<lat. excotire

ascuțì v. 1. a face să taie sau să înțepe, a da la tocilă; 2. fig. a face să împungă, să pătrunză: strigă și-și ascute glasul. [Lat. *EXCOTIRE, din COTEM, cute (v. cuțit)].

⦿ASCUTE = ASCUȚI.

ASCUȚIT I. adj. 1 p. ASCUȚI ¶¶ contr. NEASCUȚIT ¶ 2 Tăios: era așa de ~, de tăia ca briciul ¶ 3 Cu vîrf, un creion ~ ¶ 4 fig. Subțire și pătrunzător: se auzi glasul ~ al unei cocoane slabe (DLVR.) ¶ 5 fig.: ~ la limbă, neastîmpărat, care vorbește mereu, care e înțepător, răutăcios; a avea limbă ~ă, a fi rău de gură, mușcător ¶ 8 fig. Pătrunzător, ager: ~ la minte; minte ~ă ¶ 7 📖 Accent ~ 👉 ACCENT ¶ 8 📐 Unghiu ~, unghiu mai mic decît un unghiu drept (🖼 244). II. sbst. 1 Faptul de a (se) ascuți ¶ 2 † = ASCUȚIȘ: ca sabia cu două ~e (BIBL).

ascút (est) și ascúț (vest), a -țí, v. tr. (lat. ex-côtíre, d. cos, côtis, cute, de unde și cuțit. – Ascut, ascuțim; ascuțeam; ascuțisem, ascuțind). Fac să taĭe orĭ să împungă: a ascuți o sabie, o suliță. Fig. A-țĭ ascuți vocea, a o face maĭ supțire, maĭ pătrunzătoare.

ascuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascut, 3 sg. ascute, imperf. 1 ascuțeam; conj. prez. 1 sg. să ascut, 3 să ascută; imper. 2 sg. afirm. ascute

ascuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascut, imperf. 3 sg. ascuțea; conj. prez. 3 să ascută; imper. 2 sg. ascute, neg. nu ascuți

ascuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascut, imperf. 3 sg. ascuțea; conj. prez. 3 sg. și pl. ascută; imper. 2 sg. ascute, neg. nu ascuți

ascuți (ind. prez. 1 sg. ascut, conj. ascută)

ascut, -țeam 1 imp., -ții 1 aor., -țit prt.

ASCUȚI vb. v. adânci, ageri, agrava, amplifica, crește, intensifica, inventa, îndârji, înteți, mări, născoci, plăsmui, scorni, spori, ticlui.

ASCUȚI vb. 1. (Mold. și Transilv.) a toci. (~ cuțitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. v. pițigăia.

ASCUȚI vb. 1. (Mold. și Transilv.) a toci. (~ cuțitul la tocilă.) 2. a trage. (~ coasa pe cute.) 3. a pițigăia, a subția, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)

ascuți vb. v. ADÎNCI. AGERI. AGRAVA. AMPLIFICA. CREȘTE. INTENSIFICA. INVENTA. ÎNDÎRJI. ÎNTEȚI. MĂRI. NĂSCOCI. PLĂSMUI. SCORNI. SPORI. TICLUI.

A ascuți ≠ a tunchi

A (se) ascuți ≠ a (se) toci, a (se) tîmpi, a (se) tunchi

ascuți (ascuțit, ascuțit), vb. – 1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleți, a stimula. – 4. A face fin, a perfecționa. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), Cf. cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuțime, s. f. (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, s. n. (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, s. f. (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, s. f. (vîrf.)