ASEMĂNARE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. – V. asemăna.

asemănare sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 42/21 / V: (înv) săm~, asăm~, (reg) asămân~ / Pl: ~nări / E: asemăna] 1 (Înv) Nivelare. 2 Faptul de a semăna cu cineva sau ceva Si: (înv) asemănătură, (pop) semănătură, similitudine. 3 (Pfm; îlav) După (sau, înv, pre) chipul și ~a cuiva întocmai după imaginea cuiva. 4 (Înv; ccr) Chip. 5 (Înv) Comparație. 6 (Îlv) A face ~ între... A compara. 7-8 (Îlav; îla) Fără ~ Incomparabil. 9 (Îvr; îlav) Cu ~ Aproape (ca...). 10 (Mat) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant.

ASEMĂNARE sf. 1 Faptul de a (se) asemăna ¶¶ contr. NEASEMĂNARE ¶ 2 Potrivire, înfățișare de același fel: omul e tăcut după chipul și ~a Iui Dumnezeu ¶ 3 Alăturarea a două lucruri spre a arăta apropierea sau deosebirea ce există între ele, comparațiune ¶ 4 📐 Faptul de a fi asemenea ¶ 5 Fără ~, fără îndoială, negreșit, de sigur; ‡fără de ~, cum nu este altul, fără seamăn.

ASEMĂNARE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.

ASEMĂNARE asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei. 1. Analogie, similitudine. Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva sau după chip și asemănare = întocmai, leit, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Raport între două sau mai multe figuri care au respectiv unghiurile egale și laturile omoloage proporționale. Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor. 2. Comparație, comparare. Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = fără egal, fără comparație, foarte frumos, extraordinar. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În asemănare cu... = în comparație cu... Cît mă simțeam de mic în asemănare cu băietul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri? NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A face o asemănare între... = a stabili o paralelă între..., a compara. – Variantă: (învechit și regional) asămănare (DRĂGHICI, R. 109) s. f.

ASEMĂNARE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.

ASEMĂNARE ~ări f. 1) v. A ASEMĂNA și A SE ASEMĂNA. 2) Similitudine între lucruri sau între acțiuni; analogie. ◊ Fără ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondență între punctele a două figuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant. /v. a (se) asemăna

asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.

asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.

asămănare sf vz asemănare

ASĂMĂNARE s. f. v. asemănare.

asemănare s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări

asemănare s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări

asemănare s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări

ASEMĂNARE s. 1. v. potrivire. 2. (MAT.) similitudine.

ASEMĂNARE s. 1. afinitate, analogie, apropiere, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Există o evidentă ~ între aceste elemente.) 2. (MAT.) similitudine.

Asemănare ≠ deosebire, neasemănare

ASEMĂNARE. Subst. Asemănare, asemuire, asemăluire (pop.), semănare (înv.) analogie; similitudine, consubstanțialitate, consimilitudine (rar), potrivă, identitate, egalitate, paritate, echivalență. Sinonimie, sinonimitate (rar); sinonim. Omonimie; omonim; omofonie; omofon; omografie; omograf. Paronimie; paronim. Potrivire, potriveală (pop.), asortare, armonie; concordanță, concordie (înv.), conformitate; acord, congruență, corespondență, coincidență, suprapunere, paralelism; izomorfism. Comparație, comparare. Facsimil. Copie, imitație, dublet, duplicat, plagiat, plagiere, dublură, simulacru, pastișă, pastișare. Gemeni, frați siamezi, surori siameze; pereche, seamăn, semen, omolog, egal, alter ego; omonim, tiz. Simili- (similigravură; similipiatră etc.). Adj. Asemănător, asemănat (înv.), leit, identic, consubstanțial, analog, similar, consimil (rar), egal, echivalent, omolog, asemenea, potrivit, la fel, potrivelnic (pop.), (croit) pe același calapod, de aceeași teapă, de același soi, din același aluat, două căpățîni într-o căciulă, tot dintr-o căciulă, de seama cuiva, de-o seamă, deopotrivă, bucățică ruptă (tăiată), ruptă bucățică; geamăn. Conform, potrivit, nimerit, corespunzător, adecvat, concordant, coincident (rar), paralel; congruent; izomorf; sinonim, sinonimic; omonimic; omofon, omofonic; omograf; omoform; literal, textual. Vb. A se asemăna, a se asemui, a semăna, a se potrivi, a fi la fel, a fi identic, a semăna (a fi) leit cu..., a se potrivi întocmai, a fi pe măsură; a se asorta, a corespunde, a se potrivi, a concorda; a coincide, a se suprapune. A semăna (cu cineva), a aduce cu cineva, a se nimeri (pop.); a semăna ca două picături de apă, a semăna cu cineva (cuiva) bucățică ruptă, a fi cap tăiat (cu cineva), a fi leit cu cineva, a fi o apă și un pămînt, a purta portul cuiva, a fi de-o pănură cu cineva. A asemăna, a asemui, a asemălui (reg.). A compara. A imita, a plagia, a pastișa (depr.). Adv. (În mod) asemănător, analog, asemănat (înv.); după chipul și asemănarea cuiva; în conformitate, conform cu..., în concordanță; idem, de asemenea, la fel, leit, deopotrivă, într-o potrivă (înv.), aidoma, tot așa; asemenea, asemeni, așișderea (înv. și pop.), tocmai, întocmai, taman (pop.) Cuvînt cu cuvînt, ad litteram. V. aranjare, clasificare, coeziune, formă, imitație, opoziție, relație, simultaneitate.

asemănare, asemănări s. f. 1. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. 2. (Teol.) Starea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe care a pierdut-o prin căderea în păcat, dar pe care o recuperează în Iisus Hristos. Pentru părinții Bisericii, asemănarea este o răsfrângere în suflet a frumuseții chipului lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh, reprezentând, potrivit sfântului Vasile cel Mare, însăși esența creștinismului, fiind echivalentă cu îndumnezeirea. – Din asemăna.

după chipul și asemănarea cuiva expr. asemănător cu cineva.