ASMUȚI, asmut, vb. I. 1. Intranz. A îndemna (prin strigăte) un câine să urmărească, să atace pe cineva; a întărâta un câine. 2. Fig. A stârni, a instiga, a îndemna pe cineva la acțiuni violente, dușmănoase. [Var.: asmuța vb. I] – Et. nec.

asmuți vt [At: ODOBESCU, S. I, 464 / V: azm- / Pzi: asmut și -țesc / E: ns cf lp *ex-mucciare] 1 A îndemna câinii, cu strigăte caracteristice, să atace un om sau un animal Si: a asmuța, a asmute, a asmuța, a asumuța, a sumuța. 2 (Pex) A întărâta câinii. 3 (Fig) A instiga pe cineva la acte violente. 4-5 (Fig) A incita la (ceartă sau) revoltă. 6 (Fig) A excita.

ASMUȚI, asmut, vb. IV. 1. Intranz. A îndemna (prin strigăte) un câine să urmărească, să atace pe cineva; a întărâta un câine. 2. Fig. A stârni, a instiga, a îndemna pe cineva la acțiuni violente, dușmănoase. [Var.: asmuța vb. I.] – Et. nec.

ASMUȚI, asmut, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la cîini) A îndemna la urmărire, la atac, a întărită prin anumite strigăte. Să asmuțim cîinii pe el. PAS, L. I 16. Asmuții cîinii la dînsa, ca să o sfîșie. ISPIRESCU, L. 384. Pe cerb că-ntîlnea. Arcul că-ntindea, Șoimi că trimetea, Copoi c-asmuțea. TEODORESCU, P. P. 66. ♦ (Subiectul este altceva sau altcineva decît omul) A stîrni. Porcii înjunghiați asmuțeau cîinii caselor. DELAVRANCEA, la HEM. 2. Fig. (Cu privire la oameni) A stîrni, a ațîța, a îndemna la acțiuni dușmănoase împotriva cuiva). Într-o fugă se ducea Și pe turci îi asmuțea. TEODORESCU, P. P. 554. ◊ Refl. reciproc. Copiii de pe drumuri își făcură din ochi, asmuțindu-se asupra gușatului. DELAVRANCEA, T. 122. 3. Fig. A îndemna, a stimula la ceva; a excita. Și-asmuțea gîndul, îl gonea din muche în muche, de p-un plai p-altul. DELAVRANCEA, S. 14. ◊ Refl. Cu moartea domnului trebuiau acum să le renască [boierilor] nădejdile și să se asmuță ale lor nalte rîvniri. ODOBESCU, S. I 106. ♦ (Neobișnuit, cu privire la alimente) A face să fie mai excitant, mai picant. Storci într-un vas zeama parfumată a mai multor lămîi gustoase... [și] ca să-nviezi și să mai asmuți acea smeadă și diafană salce (= sos), răspîndești d-asupră-i un oacheș nor de piper. ODOBESCU, S. I 464. – Variantă: asmuța, asmuț (ISPIRESCU, L. 302), vb. I.

ASMUȚI, asmut, vb. IV. Tranz. 1. A îndemna un cîine la urmărire, la atac, a-l întărîta prin anumite strigăte. 2. Fig. A stîrni, a ațîța, a îndemna pe cineva la acțiuni dușmănoase. 3. Fig. A îndemna, a stimula la ceva; a excita. [Var.: asmuța vb. I.] – Lat. *assubmotiare.

A ASMUȚI asmut tranz. 1) (câini) A îndemna să se năpustească asupra cuiva. 2) fig. (persoane) A aduce în mod intenționat într-o stare de agitație; a zădărî; a incita; a stârni; a instiga; a ațâța. /Orig. nec.

asmuțì v. 1. a ațâța câinii; 2. fig. a îndemna la vrajbă, a întărâta. [Lat. AD SUB MUTIRE; v. amuța].

asmuța vt [At: ODOBESCU, S. I, 106 / V: azm- / Pzi: asmut / E: ns cf lp ex-mucciare] 1-6 A asmuți (1-6).

azmuța vt vz asmuța

azmuți vt vz asmuți

ASMUȚA, ASMUȚI (-uț, -ut) vb. tr. 1 A întărîta cîinii să sară asupra cuiva: îl alungau... asmuțind după el cîini pe ulițele satului (SAD.); asmuți cîinii la dînsa ca s’o sfîșie (ISP.) ¶ 2 Pr. ext. A întărîta pe cineva împotriva cuiva, a-l îndemna să sară asupra cuiva: cînd am asmuțit băieții de l-a umflat, striga cît putea (CAR.) ¶ 3 fig. A întărîta, a îndemna la vrajbă: ei asmuțase asupra lui Ștefan pe Tătari (ISP.) ¶ 4 fig. A deștepta, a aprinde, a ațîța o poftă, o patimă, etc.: cu moartea Domnului, trebuiau acum... să se asmută ale lor nalte rîvniri (ODOB.) [MUȚA].

ASMUȚA vb. I. v. asmuți.

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

asmúț, V. amuț.

asmuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asmut, 3 sg. asmute, imperf. 1 asmuțeam; conj. prez. 1 sg. să asmut, 3 să asmută; imper. 2 sg. afirm. asmute

asmuți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asmut, 3 sg. asmute; conj. prez. 3 să asmută

asmuți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asmut, 3 sg. asmute, conj. prez. 3 sg. și pl. asmută

asmuț, -ță 3, -țare inf. s.

ASMUȚI vb. a ațâța, a hărțui, a întărâta, a provoca, a stârni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăti. (~ câinii.)

ASMUȚI vb. v. agita, ațâța, incita, instiga, întărâta, provoca, stârni, tulbura.

asmuți vb. v. AGITA. AȚÎȚA. INCITA. INSTIGA. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI. TULBURA.

ASMUȚI vb. a ațîța, a hărțui, a întărîtă, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.)

asmuți (asmuțit, asmuțit), vb. – 1. a stîrni, a întărîta cîinii. – 2. A stîrni, a instiga, a îmboldi. – Var. a(s)muța, muța, sumuți. Mr. muțare „a suge”. Lat. pop. ex*mucciāre (REW 5707; DAR), cu schimbare modernă de conjug. Candrea-Dens., 1197, se gîndesc la *ammotiare, de la motus, care prezintă dificultăți mai mari. Pentru Șeineanu, Chien, 218, cuvîntul este „obscur”; Byhan 322 îl identifică cu sumuța și îl derivă de la rut. smutiti. Var. amuța pare a reprezenta un lat. *ammucciāre (Pușcariu, Jb., XI, 110; Pușcariu 86 și 1146; REW 5707; DAR), cf. poitev. amoisser. Dacă aceste sugestii sînt exacte, explicația semantismului se bazează pe mișcarea buzelor cînd chemi un cîine, cf. sensul mr.