ASTÂMPĂR s. n. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

astâmpăr sms [At: POP, ap. HEM 1899 / E: astâmpăra] 1 (Înv) Odihnă. 2 (Îe) A nu (mai) avea ~ A fi în mișcare continuă. 3 (Îae) A fi neliniștit. 4 (Îe) A nu-și (mai) găsi (sau afla) – A nu avea liniște. 5 (Îe) A nu da (cuiva) ~ A nu da (cuiva) pace. 6 (Îlav) Fără – Neobosit. 7 (Îal) Întruna.

ASTÂMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, tihnă, pace. ◊ Fără astâmpăr = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmpărat. [Var.: (pop.) stâmpăr s. n.] – Din astâmpăra (derivat regresiv).

ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în construcții negative cu verbele a avea, a găsi etc.) Liniște sufletească; odihnă; tihnă; pace. ◊ Fără ~ a) neastâmpărat; b) neîncetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpăra

astâmpăr n. odihnă, pace: n’are astâmpăr.

stâmpăr v vz astâmpăr

ASTÎMPĂR sbst. 1 Liniște, potolire, alinare: umbla de colo pînă colo și ~ nu mai avea (ISP.) ¶¶ contr. NEASTÎMPĂR ¶ 2 Fără ~, necurmat, fără încetare [astîmpăra].

ASTÎMPĂRARE sf. 1 Faptul de a (se) astîmpăra ¶ 2 = ASTÎMPĂR ¶¶ contr. NEASTÎMPĂRARE.

ASTÎMPĂR s. n. sg. (De obicei în construcții negative cu verbele «a avea», «a afla», «a găsi») Odihnă, pace, liniște. Nu-și mai găsea astîmpăr în scaun. SADOVEANU, N. F. 18. [Mînzul] se făcuse un cîrlănaș zburdalnic, de n-avea astîmpăr. ISPIRESCU, L. 161. Am o casă mică... Ziua cîntă, Noaptea cîntă, N-are nicidecum astîmpăr (Ceasornicul). GOROVEI, C. 70. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, fără odihnă, într-una. Copilul se mișcă fără astîmpăr; b) (loc. adj.) neastîmpărat, în mișcare continuă. Cîteodată parcă-i o căpriță fără astîmpăr și fără hodină. SADOVEANU, O. VII 56. Zaharia Duhu înălță privirea la zborul și goana fără astîmpăr a altor gîze. C. PETRESCU, R. DR. 26. ◊ Expr. (Rar) A nu da (cuiva) astîmpăr = a nu lăsa (pe cineva) în pace. Dragostea mea cătră maică-mea nu-mi dă nici un astîmpăr. SBIERA, P. 25.

ASTÎMPĂR s. n. sg. Odihnă, liniște, pace. ◊ Fără astîmpăr = a) (loc. adv.) fără încetare, într-una; b) (loc. adj.) neastîmpărat. – Postverbal al lui astîmpăra.

1) astîmpăr n., pl. inuz. ere. Liniște. A nu avea astîmpăr, a nu fi liniștit. Fără astîmpăr, neîncetat: a umbla fără astîmpăr.

astâmpăr s. n.

astâmpăr s. n.

astâmpăr s. n.

ASTÂMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezământ, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai afla ~.)

Astâmpăr ≠ frământ, neastâmpăr, zbucium, frământare

ASTÎMPĂR s. calm, liniște, odihnă, pace, repaus, tihnă, (înv. și pop.) tihneală, (înv. și reg.) paos, răzbun, (reg.) potol, stare, (înv.) așezare, așezămînt, odihneală, păciuire, răsuflare, (fig.) destindere, senin, seninătate. (Sufletul nu-și mai află ~.)