atârnare sf [At: LB / Pl: ~nări / E: atârna] 1 Suspendare de ceva Si: (rar) atârnat¹ (1), atârnătură (1). 2 (Fig) Nădăjduire în ceva Si: (rar) atârnat¹ (2), atârnătură (2). 3 Agățare a ceva Si: (rar) atârnat¹(3), atârnătură (3). 4 (Nob) Spânzurare. 5 Agățare cu mâinile de ceva Si: (rar) atârnat¹ (5), atârnătură (5). 6 (Fig) Rugăminte stăruitoare Si: (rar) atârnat¹ (6), atârnătură (6). 7 Aplecare sub o povară Si: (rar) atârnat¹ (7), atârnătură (7). 8 (Rar) Apăsare a cuiva spre pământ Si: (rar) atârnat¹ (8), atârnătură (8). 9 Greutate mare Si: (rar) atârnat¹ (9), atârnătură (9). 10 Preț mare Si: (rar) atârnat¹ (10), atârnătură (10). 11 Nehotărâre. 12 Lene. 13 Dependență. 14 Proveniență.

atârnare f. 1. agățare, aninare; 2. supunere, dependență.

ATÎRNARE sf. 1 Faptul de a (se) atîrna ¶ 2 Supunere, lipsă de libertate deplină: starea de ~ și de supunere desăvîrșită în care se aflau cultivatorii (BĂLC.) ¶¶ contr. NEATÎRNARE.

ATÎRNARE, atîrnări, s. f. Acțiunea de a (se) atîrna și rezultatul ei; agățare, suspendare; dependență de cineva sau de ceva.

atîrnáre f. Agățare, aninare. Fig. Supunere, dependență: în atîrnarea cuĭva.

atârnare s. f., g.-d. art. atârnării; pl. atârnări

atârnare s. f., g.-d. art. atârnării; pl. atârnări

atârnare s. f., g.-d. art. atârnării; pl. atârnări

ATÂRNARE s. 1. v. agățare. 2. v. dependență.

ATÎRNARE s. 1. agățare, agățat, atîrnat, prindere, prins, spînzurare, spînzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.) 2. aservire, dependență, subordonare, supunere, (livr.) servitute. (Relații de ~ între două state.)

Atârnare ≠ independență, neatârnare