atârnat¹ sn [At: MDA ms / V: atăr~ / Pl: ~uri / E: atârna] (Rar) 1-3 Atârnare (1- 3). 4 (Nob) Spânzurare. 5-10 Atârnare (5-10). 11 Nehotărâre. 12 Lene. 13 Dependență. 14 Proveniență.

atârnat², ~ă [At: I. GOLESCU, ap. ZANNE IX, 14 / V: atăr~ / Pl: ~ați, ~e / E: atârna] 1 a Agățat². 2 a Suspendat². 3 a Spânzurat². 4 a Dependent². 5 a Aplecat². 6 a Apăsat². 7 smp (Reg) Stâlpi care sprijină streașină casei Si: (reg) dregi. 8 smp Stâlpi de pălimar.

atârnat¹ sn vz atârnat¹

atărnat², ~ă a vz atârnat²

ATÎRNAT I. adj. 1 p. ATÎRNA ¶¶ NEATÎRNAT ¶ 2 Plecat în jos: ca un cățel cu urechile ~e (GOL.) ¶ 3 fig. Supus, lipsit de libertate deplină. II. sm. 💒 Unul din stîlpii ce sprijinesc streașina Ia o casă (DAM.)

ATÎRNAT, -Ă, atîrnați, -te, adj. Care atîrnă; aplecat spre părnînt. Lîngă el o mîndră salce cu lungi ramuri atîrnate. NEGRUZZI, S. II 14.

ATÎRNAT, -Ă, atîrnați, -te, adj. Care atîrnă; (rar) aplecat spre pămînt. Salce cu... ramuri atîrnate (NEGRUZZI). – V. atîrna.

ATÂRNAT adj. 1. v. agățat. 2. v. clăpăug.

ATÂRNAT s. v. agățare.

ATÎRNAT adj. 1. agățat, spînzurat, suspendat, (pop.) aninat. (Obiecte ~ și obiecte libere.) 2. bleg, blegit, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (prin Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

ATÎRNAT s. agățare, agățat, atîrnare, prindere, prins, spînzurare, spînzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.)