AUREOLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Fig. Strălucire, glorie, faimă. 2. Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 3. (Tel.) Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop, datorită unor reflexii multiple. 4. Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

aureolă sf [At: HASDEU, I. C. 18 / P: a-u-re-o~ / Pl: ~le / E: fr aureole] 1 Cerc luminos cu care este înconjurat capul reprezentărilor sfinților sau al altor personaje Si: aură (3), nimb. 2 (Fig) Strălucire. 3 (Fig) Glorie. 4 (Fig) Faimă. 5 Zonă luminoasă în jurul unei flăcări, arc electric etc. 6 Zonă pe suprafața unui obiect în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. 7 Fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice care apar în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 8 Efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. 9 Halo în jurul unui astru Si: (rar) cearcăn.

*AUREOLĂ (pl. -le) sf. 1 🔷 Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capul lui Hristos sau al sfinților ¶ 2 fig. Strălucire (în sens moral): aureola gloriei [fr. < lat.].

AUREOLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

AUREOLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos sau colorat cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje (mai ales ale sfinților, în iconografie); nimb. În cel d-al patrulea [medalion] vînătoarea e terminată. Marele Traian, încununat cu o aureolă circulară sau nimb... stă în picioare. ODOBESCU, S. III 74. ◊ (Poetic) Depărtarea sorbea trețtat în adîncurile sale chipul alb al Floricicăi, desprins încă de pe zare și încremenit în aureola de lumină țăsută în fund ei de razele de aur în pulbere ale soarelui curat de dimineață. HOGAȘ, M. N. 54. 2. Fig. Strălucire, splendoare, glorie, faimă. În lumina esteticii materialiste, orientarea și practica artistică a lui I. L. Caragiale capătă acea aureolă pe care nu a avut-o niciodată în trecut și pe care, o merită întru totul. L. ROM. 1953, nr. I, 55. – Pronunțat: a-u-re-o-.

AUREOLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos sau colorat cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Fr. auréole (lat. lit. [corona] aureola).

AUREOLĂ s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. Halo în jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. (Fig.) Glorie, strălucire, faimă, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréole, it. aureola < lat. aureolus – de aur].

AUREOLĂ s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc. ◊ zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 4. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. 5. (fig.) glorie, faimă; aură (1). (< fr. auréole, lat. aureola)

AUREOLĂ ~e f. 1) (în pictura religioasă) Cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; strălucire. 3) Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. auréole, lat. aureola, it. aureola

aureolă f. 1. cerc luminos cu care pictorii înconjoară capul sfinților; 2. fig. strălucire: aureolă de glorie.

*aureólă f., pl. e (fr. auréole, d. lat. auréolus, auréola, de aur). Nimb, cerc luminos cu care pictoriĭ înconjoară capetele sfinților. Fig. Strălucire, nimb, renume: aureolă de glorie.

aureolă (nimb) (desp. a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureolei; pl. aureole

aureolă (a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureolei; pl. aureole

aureolă s. f. (sil. a-u-re-o-), g.-d. art. aureolei; pl. aureole

aureolă (a-u, e-o)

AUREOLĂ s. aură, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

AUREOLĂ s. aură, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

AUREÓLĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele sfinților; aură (2). 2. (FIZ.) Zonă mai puțin luminoasă care înconjură o flacără, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice în care, sub influența temperaturii și a chimismului magmei în ascensiune, se manifestă fenomenul de metamorfism. A. hidrotermală = zona din jurul unui coș vulcanic, în care rocile sînt metamorfozate de către soluțiile hidrotermale. A. mofetică = zona de răspîndire a emanațiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocațiile sau erupțiile vulcanice. A. geochimică (sau de dispersiune) = zonă din jurul unor zăcăminte de substanțe minerale utile care prezintă un conținut ridicat în elementele chimice ce alcătuiesc acel zăcămînt și care se formează concomitent cu zăcămîntul (a. primară) sau prin alterarea acestuia (a. secundară).