auriculă² sf [At: DA ms / P: a-u~ / Pl: ~le / E: fr auricule] (Atm) Ureche externă.

*AURICULĂ (pl. -le) sf. 🫀 Una din cele două cavități din partea superioară a inimii (👉 INIMĂ) [lat. auricula, cu accepțiune științifică nouă].

AURICULĂ, auricule, s. f. Urechea externă, pavilionul urechii. – Pronunțat: a-u-.

AURICULĂ, auricule, s. f. Partea externă a urechii; pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

AURICULĂ s.f. Pavilionul urechii, urechea externă. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula – ureche].

AURICULĂ s. f. pavilionul urechii. (< fr. auricule, lat. auricula)

AURICULĂ ~e f. Parte externă a urechii; pavilionul urechii. /<lat. auricula, fr. auricule

auriculă f. 1. pavilionul urechii; 2. una din despărțiturile inimei.

*aurículă f., pl. e (auricula, de unde vine și ureche). Anat. Lobu urechiĭ. Despărțitură a inimiĭ.

auriculă (pavilionul urechii) (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auriculei; pl. auricule

auriculă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. auriculei; pl. auricule

auriculă (pavilionul urechii) s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. auriculei; pl. auricule

AURICULĂ s. v. ureche.

AURICULĂ s. (ANAT.) ureche, pavilionul urechii, (rar) pîlnie, scoică.