AURĂ s. f. 1. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). 2. (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

aură sf [At: ECONOMIA, 95 / P: a-u~ / Pl: ~re / E: lat aura] 1 Adiere. 2 Boare. 3 Aureolă (1). 4 Radiație energetică emanată de persoane cu o mare forță spirituală. 5 Atmosferă mistică. 6 (Med) Senzație de neliniște care prevestește apropierea unei crize de epilepsie.

*AURĂ (pl. -re) sf. 🌦 Adiere, boare [lat.].

AURĂ s. f. (Livr.; adesea fig.) Nimb, aureolă (1). (Med.) Stare specifică premergătoare crizei de epilepsie. [Pr.: a-u-] – Din lat. aura.

AURĂ s. f. (Rar) Nimb, aureolă (1). Lumina vie și moale a apusului era adunată pe spatele făpturii lui albe ca o aură. CAMIL PETRESCU, N. 93.

AURĂ s. f. 1. Boare, adiere. 2. (Neobișnuit) Nimb, aureolă (1). 3. Stare premergătoare crizei, într-o boală, mai ales în epilepsie. – Lat. lit. aura.

AURĂ s.f. 1. Boare, adiere. 2. (Liv.) Nimb, aureolă (1). 3. Stare particulară care precedă o criză, de obicei în epilepsie. [Pron. a-u-. / < lat., fr. aura].

AURĂ s. f. 1. aureolă (5). 2. stare particulară care precedă o criză de epilepsie. 3. fenomen biofizic dintr-un câmp de emisiune a unor radiații ale corpului, de natură luminoasă sau electromagnetică. (< lat., fr. aura)

aură f. (poetic) adiere, zefir; cu dulci aure ce sbor BOL.

!aură (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurei; pl. aure

aură (a-u-) s. f., g.-d. art. aurei

aură s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. aurei; pl. aure

AURĂ s. v. adiere, boare, zefir.

AURĂ s. v. aureolă.

AURĂ s. aureolă, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

aură s. v. ADIERE. BOARE. ZEFIR.

aură (-re), s. f. – Boare, zefir. – Mr. avră, megl. aură. Lat. (it.) aura (sec. XIX). Este cuvînt folosit aproape exclusiv de poeții romantici, și are aspect de italienism. Totuși, pare să fi fost popular în trecut, deoarece se conservă în dialecte. În Candrea-Dens., 121, apare ca cuvînt popular.