AVUȚIE, avuții, s. f. Avere. ◊ Avuție națională = totalitatea valorilor materiale și spirituale de care dispune o țară. – Avut + suf. -ie.

avuție sf [At: CUV. D. BĂTR. II, 451 / Pl: ~ii / E: avut + -ie] 1-2 Avere (4, 13). 3 Comoară. 4 (Fig) Avere (15). 5-8 (Rar; pex) Avere (24-25, 29-30). 9 (Îs) ~ națională Totalitate a valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor la un moment dat.

AVUȚIE sf. Bogăție, avere: își împărți toată avuția pe la ostași (ISP.) [avut].

AVUȚIE, avuții, s. f. Avere. ◊ Avuție națională = totalitatea valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor, o țară la un moment dat. – Avut + suf. -ie.

AVUȚIE, avuții, s. f. Avere mare, bogăție de care dispune o colectivitate sau un individ. Boierii se bucurau... că vor putea ocupa iarăși posturi... ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S.I 150. ◊ (Ironic) Scurmătorii de gunoaie, obosiți de șale, cu ochii înlăcrimați și roșii, întinși pe spate, cu sacul avuției căpătîi, privesc bolta înstelată. ARDELEANU, D. 12 ◊ Avuțiile țării = bogățiile țării, v. bogăție. Petrolul este una din principalele avuții ale țării noastre.

AVUȚIE, avuții s. f. Avere, bogăție. – Din avut + suf. -ie.

AVUȚIE ~i f. Avere mare; bogăție. ◊ ~ națională totalitate a valorilor materiale și spirituale de care dispune un popor. [G.-D. avuției] / avut + suf. ~ie

avuție f. avere multă, stare mare, bogăție.

avuțíe f. (d. avut, avere). Rar. Bogăție.

avuție s. f., art. avuția, g.-d. art. avuției; pl. avuții, art. avuțiile (desp. -ți-i-)

avuție s. f., art. avuția, g.-d. art. avuției; pl. avuții, art. avuțiile

avuție s. f., art. avuția, g.-d. art. avuției; pl. avuții, art. avuțiile

AVUȚIE s. v. avere.

AVUȚIE s. avere, avut, bogăție, bun, mijloace (pl.), situație, stare, (înv. și reg.) bogătate, prilej, prindere, (reg.) blagă, prinsoare, (prin Transilv.) apucătură, (Transilv.) iosag, (Olt., Ban. și Transilv.) vlagă, (înv.) bucate (pl.), periusie, (fam.) parale, (fig.) cheag, seu. (Are ceva ~.)

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.