așteptare sf [At: VARLAAM, ap. HEM 2018 / Pl: ~tări / E: aștepta] 1 Oprire undeva pentru a fi de față la ceva, pentru a vedea pe cineva Si: adăstare, așteptat¹, așteptătură (1). 2 (Îs) A fi în ~ A fi nerăbdător. 3 Lăsare a unui timp cuiva pentru a-și îndeplini o obligație, o promisiune, pentru a-și plăti o datorie Si: păsuire, așteptat¹ (2), așteptătură (2). 4 Dorință ca ceva să se îndeplinească Si: așteptat¹ (3), așteptătură (3). 5 (Îs) În ~a a ceva în timpul rămas până când ceva se va întâmpla. 6 Credință în Dumnezeu Si: așteptat¹ (4), așteptătură (4). 7 Prevedere.

AȘTEPTARE sf. 1 Faptul de a (se) aștepta ¶ 2 Sală de ~, sală în care se așteaptă la o gară, în localul unei instituțiuni, etc. ¶ 3 Ceea ce are cineva în gînd, ceea ce dorește, ceea ce plănuește cineva (întrebuințat de obiceiu la pl.): m’am înșelat în așteptările mele ¶ 4 În ~a..., lăsînd să treacă timp pînă...: în ~a unui loc mai bun, primește ce ți s’a dat.

AȘTEPTARE, așteptări, s. f. 1. Acțiunea de a aștepta. Sală de așteptare. ▭ Au așteptat poftirea... însă au rămas cu așteptarea. PAS, L. I 111. După o așteptare de trei ceasuri în gară, în care n-a rămas om cu șapcă roșie sau hamal neintrebat și nedescusut, iată-i așezați într-un vagon. BASSARABESCU, V. 46. ◊ Expr. În așteptarea... = pînă să se întîmple... A fi în așteptare = a aștepta cu nerăbdare. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește... Tot e groază și tăcere... umbra intră în mormînt. Lumea e în așteptare. ALEXANDRESCU, P. 135. 2. Presupunere, speranță, dorință (ca ceva să se împlinească). A întrece așteptările cuiva (sau orice așteptare). ▭ Cu ochii sclipind de însuflețire și de gînduri, de așteptări, de temeri ale viitorului, pe care numai el le știa, Rizea strigă din răsputeri: Mergem la trebunal să dăm foc la hîrtiile ciocoilor! Neam de neamul lor să nu mai știe unde le-a fost moșiile. DUMITRIU, B. F. 107. ◊ Expr. Peste așteptarea cuiva sau peste așteptări = mai mult decît și-ar fi putut închipui cineva, mai mult decît ar fi putut prevedea sau spera cineva. Sculîndu-se de la masă, se duse... și se întoarse numaidecît, peste așteptarea tuturor... aducînd niște scînduri, stinghii, odgoane și pînze. ISPIRESCU, L. 367.

AȘTEPTARE, așteptări, s. f. Acțiunea de a (se) aștepta. ◊ Expr. În așteptarea... = pînă să se întîmple... A fi în așteptare = a aștepta cu nerăbdare. ♦ Presupunere; speranță, dorință.

așteptáre f. Starea celuĭ care așteaptă: a fi în așteptare. Fig. Speranță: a înșela așteptările. Sală de așteptare, cameră de așteptat, maĭ ales la gărĭ.

așteptare s. f., g.-d. art. așteptării; pl. așteptări (și în: peste/sub așteptări)

așteptare s. f., g.-d. art. așteptării; pl. așteptări

așteptare s. f., g.-d. art. așteptării; pl. așteptări

AȘTEPTARE s. așteptat, (înv.) așteptătură. (~ în gară.)

AȘTEPTARE s. așteptat, (înv.) așteptătură. (~ în gară.)

AȘTEPTARE fază eventuală a procedurii de apropiere după instrumente, în care aeronava efectuează manevre de-a lungul unui traiect predeterminat în vederea primirii unei autorizări.

a înșela așteptările cuiva expr. a dezamăgi pe cineva, a decepționa pe cineva.