BAIONETĂ, baionete, s. f. Armă albă de împuns, în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese (prin introducerea uneia în cealaltă), urmată de deplasarea sau rotirea lor relativă. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.

baionetă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 68/27 / P: ba-io~ / V: (înv) ~ognet sn, (îrg) baghio~, baghiun~, bagio~ sf, (reg) ~net, ~inet sn / Pl: ~te și (înv) ~turi / E: fr baïonnette] 1 Armă albă formată dintr-o lamă de oțel ascuțită la un capăt și cu un mâner la celălalt capăt, care se poate fixa la țeava puștii, pentru a servi soldatului la atac Si: (îrg) panganet. 2 (Îs) Atac (sau asalt) la ~ (sau cu ~a) Atacul decisiv al infanteriei care întrebuințează baioneta (1). 3 (Fig) Persoană care poartă baionetă (1). 4 (Pex) Armată. 5 (Îs) Îmbinare în ~ Îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau o jumătate de cerc. corectat(ă)

baionétă s.f. 1 (milit.) Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii. ◇ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ◆ Fig. (la pl.) Militari care poartă baionetă. Îl apărau niște baionete iscusite. ◆ Ext. Armată, trupă, efectiv de soldați. După călăreți veneau baionetele. 2 (tehn.) Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. 3 (tehn.) Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 4 (miner.) Baionetă de extracție = dispozitiv pentru agățarea și desprinderea garniturii prăjinilor de foraj la o anumită adîncime. • pl. -e. și baghionétă, baghiunétă, bagionétă s.f., bagnét, bainét s.n. /<fr. baïonnette, it. baionetta, germ. Bajonett, ngr. βαιονετα; cf. nm. pr. Bayonne, oraș în Franța, unde se presupune că a fost inventată această armă.

*BAIONETĂ (pl. -te) sf. 1 ⚔️ Lamă de oțel triunghiulară sau turtită ca o sabie, ascuțită la vîrf și terminată printr’un mîner care se fixează la țeava puștii și care servește astfel soldatului ca armă de împuns (🖼 301) ¶ 2 fig. 🎖️ Soldat de infanterie [fr. baïonnette].

BAIONETĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.

BAIONETĂ, baionete, s. f. Armă constînd dintr-o lamă de oțel cu marginile tăioase și ascuțită la un capăt, iar la celălalt capăt cu un mîner, care se poate fixa la țeava puștii pentru a servi soldatului în lupta corp la corp. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep. DUMITRIU, B. F. 158. Dorobanții... întinseră baionetele spre gloată. PAS, L. I 31. Pe nevăzute, arsura gloanțelor, vîrful baionetelor și tăișul săbiilor ajung pe luptători. ODOBESCU, S. III 601. ◊ Atac (sau asalt) cu baionete (sau la baionetă) = luptă corp la corp dusă în interiorul liniilor inamice asaltate, în care se folosește pușca cu baioneta pusă ca armă de străpungere. (Eliptic) Se aruncaseră asupra turcilor, la baionetă. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ♦ Fig. (La pl.) Cei ce poartă această armă; p. ext. armată, putere armată. Baionetele, oricît de numeroase, n-au apărat niciodată pe regii nemernici de inevitabila răspundere. COCEA, P. 64.

BAIONETĂ, baionete, s. f. Lamă de oțel ascuțită la vîrf, avînd un mîner care se poate fixa de țeava puștii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baionetă) = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, care se realizează printr-o mișcare relativă de translație urmată de una de rotație. – Fr. baïonnette.

BAIONETĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vîrf și prevăzută la mîner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă].

BAIONETĂ s. n. 1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf. 2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide. (< fr. baïonnette)

BAIONETĂ ~e f. Armă albă ascuțită, care se fixează la țeava puștii și este folosită în luptele corp la corp. [Sil. ba-io-] /<fr. baïonnette

baionetă f. armă ascuțită mobilă care se îmbucă la căpătâiul puștii, înlocuită azi cu sabia-baionetă.

*baĭonétă f., pl. e (fr. baĭonette d. Bayone, oraș unde a fost fabricată întîĭ). Un fel de pumnal care se pune în vîrfu puștiĭ militare. V. condac.

baghionetă sf vz baionetă

baghiunetă sf vz baionetă

bagionetă sf vz baionetă

bagnet sn vz baionetă

bainet sn vz baionetă

baiognet sn vz baionetă

baionet sn vz baionetă

baghionétă s.f. v. baionetă.

baghiunétă s.f. v. baionetă.

bagionétă s.f. v. baionetă.

bagnét s.n. v. baionetă.

bainét s.n. v. baionetă.

‡BAGHIONETĂ, *BAGHIUNETĂ = BAIONETĂ: Muscalii au început a-i goni și a-i giunghia cu șpege și cu baghiunete ce sînt în gura flintelor (N.-COST.) [germ. Bajonnet + pol. bagnet].

baionetă s. f., g.-d. art. baionetei; pl. baionete

baionetă s. f., g.-d. art. baionetei; pl. baionete

baionetă s. f. (sil. -io-), pl. baionete

baionetă

baionetă, -te.

BAIONETĂ s. (MIL.) (înv. și reg.) panganet, (înv.) spangă, șpanganet. (Atac la ~.)

BAIONETĂ s. (MIL.) (înv. și reg.) panganet, (înv.) șpangă, șpanganet. (Atac la ~.)

bagnet, bagneturi, (bainet), s.n. (reg.) Baionetă; cuțit soldățesc: „Nici călare, nici pe jos, / Fără cu bagnetu scos” (Bârlea, 1924: 284). – Var. a lui baionetă (MDA).

bainet, s.n. v. bagnet („baionetă”).

bagnet, bagneturi, (bainet), s.m. – (reg.) Baionetă (Bârlea, 1924). Cuțit soldățesc (DRT): „Nici călare, nici pe jos / Fără cu bagnetu scos” (Bârlea, 1924: 284); „Nu cumva ei să să scoale, / În decungu’ nost să saie, / Cu bainetul să ne taie” (Bilțiu, 2006: 127). – Var. a lui baionetă (< germ. Bajonett „baionetă”) (MDA).

bainet, s.n. – v. bagnet („baionetă”).

bagnet, -uri, s.m. – Baionetă (Bârlea 1924). Cuțit soldățesc (DRT): „Nici călare, nici pe jos / Fără cu bagnetu scos” (Bârlea 1924: 284). – Din germ. Bajonett „baionetă”.