BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, balans, pendulare – V. balansa.

balansare sf [At: DA / V: -țare / Pl: ~sări / E: balansa] 1 Oscilare în jurul unui centru de echilibru Si: legănare, clătinare, (înv) doinare. 2 Mișcare când într-o parte, când într-alta Si: balansat¹ (2), legănare, hâțânare, pendulare. 3 Nehotărâre. 4 Compensare a unui lucru cu altul, ajungându-se la un echilibru Si: balansat¹ (4), cumpănire, echilibrare. 5-7 Echilibrare a pârtilor unei balanțe, ale unui decont Si: balansat¹ (5-7). 8 (Înv; imp) Contrabalansare.

balansáre s.f. Acțiunea de a balansa și rezultatul ei; legănare. • pl. -ări. și (înv.) balanțáre s.f. /v. balansa.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, balans, pendulare. – V. balansa.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, oscilare, pendulare, balans. Balansarea ritmică a pendulului. ▭ Fundul dubei, în balansările ei, părea că se înalță spre el ca o răscolire de pămînt, amenințîndu-l. SAHIA, N. 84. În balansările sale regulate, bula atinge ușor suprafața nisipului. SAHIA, U.R.S.S. 57.

BALANSARE, balansări, s. f. Acțiunea de a (se) balansa; legănare, oscilare.

BALANSARE s.f. Acțiunea de a (se) balansa; oscilare. [< balansa].

balanțare sf vz balansare

balanțáre s.f. v. balansare.

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări

BALANSARE s. balans, clătinare, legănare, oscilare, oscilație, pendulare.

BALANSARE s. balans, clătinare, legănare, oscilare, oscilație, pendulare.

BALANSARE temă practică de formare în planorism prin care elevul pilot învață să coordoneze mișcarea laterală a manșei cu cea a palonierului.