BANCRUTĂ, bancrute, s. f. Situație de insolvabilitate a unei firme (întreprinderi); faliment al unei firme vinovată de agravarea situației creditorilor săi; crah. – Din fr. banqueroute.

bancrută sf [At: MAIORESCU, D. I, 488 / V: (reg) ~crot sn, (înv) ~căru~ / Pl: ~te / E: fr banqueroute] 1 Faliment (însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor) prin proasta administrare sau prin operațiuni frauduloase. 2 (Îs) ~ simplă Bancrută (1) pricinuită de proasta gestiune și considerată ca delict. 3 (Îs) ~ frauduloasă Bancrută (1) pricinuită de fraudă și considerată drept crimă. corectat(ă)

bancrútă s.f. (fin.) Faliment al unei firme, instituții etc., însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor, prin proastă administrare sau prin operațiuni frauduloase. ◇ Bancrută simplă = bancrută determinată de proastă gestiune, care este considerată delict. Bancrută frauduloasă = bancrută determinată de fraudă, care este considerată infracțiune. • pl. -e. și (înv.) bancărútă s.f. /<fr. banqueroute, it. bancarotta.

*BANCRUTĂ (pl. -ute) sf. ⚚ Faliment: este culpabil de ~ simplă comerciantul care a încetat plățile (COD.-COM.); e culpabil de ~ frauduloasă comerciantul falit care a sustras sau falsificat registrele sale, a tăinuit sau disimulat o parte din activul său, și care a înfățișat datorii neexistente (COD.-COM.) [fr. banqueroute].

BANCRUTĂ, bancrute, s. f. Faliment însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor; crah. – Din fr. banqueroute.

BANCRUTĂ, (rar) bancrute, s. f. (În orînduirea capitalistă) Situația unui comerciant falit, care s-a făcut vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna creditorilor. Bancruta este o infracțiune penală. Bancrută frauduloasă.

BANCRUTĂ, bancrute, s. f. (În orînduirea capitalistă) Situație a unui comerciant falit, care s-a făcut vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna creditorilor. – Fr. banqueroute.

BANCRUTĂ s.f. Situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. [< fr. banqueroute, cf. germ. Bankrott, it. bancarotta < banco – bancă, rotto – rupt].

BANCRUTĂ s. f. situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. (< fr. banqueroute, it. bancarotta)

BANCRUTĂ ~e f. ec. Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. ◊ ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte. [Sil. banc-ru-] /<fr. banqueroute, germ. Bankrotte

bancrută f. faliment (= fr. banqueroute).

*bancrútă f., pl. e (fr. banqueroute, d. it. bancarotti, „bancă ruptă”, faliment). Faliment.

bancărută sf vz bancrută

bancrot¹ sn vz bancrută

bancărútă s.f. v. bancrută.

bancrută s. f., g.-d. art. bancrutei; pl. bancrute

bancrută s. f., g.-d. art. bancrutei; pl. bancrute

bancrută s. f. (sil. mf. banc-), pl. bancrute

bancrută.

BANCRUTĂ s. v. faliment.

BANCRUTĂ s. (FIN.) crah, faliment, (înv. și reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlîc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ unei mari întreprinderi capitaliste.)