BARBARISM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și neasimilat); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.

barbarism sn [At: CANTEMIR, IST. 119/ V: (înv) varvarismos^[1] / Pl: ~e / E: lat barbarismus] 1 (Înv) Barbarie (1). 2 Cuvânt neasimilat, împrumutat dintr-o limbă străină. 3 Cuvânt de jargon.

barbarism s.n. 1 (înv.) Barbarie. 2 (lingv.) Termen, construcție etc. de origine străină, folosite fară a fi necesar și fară a fi asimilate de limba care le-a împrumutat; element de jargon. • pl. -e. /<fr. barbarisme, lat. barbarismus, -i, ngr. βαρβαρισμ.

*BARBARISM (pl. -isme) sn. 📖 Greșală de limbă, făcută în scriere sau în vorbire și care consistă în întrebuințarea unor cuvinte născocite, stîlcite, sau contrarii spiritului limbii: petiția ce v’a făcut era plină de ~e și de solecisme (ODOB.).

BARBARISM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.

BARBARISM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvînt de jargon recent introdus într-o limbă fără a fi nevoie de el. Advocatul ce l-ați avut era un ignorant... Sînt sigur că petiția ce v-a făcut era plină de barbarisme. NEGRUZZI, S. I 281.

BARBARISM, barbarisme, s. n. (Ieșit din uz) Cuvînt de jargon introdus într-o limbă fără a fi necesar. – Fr. barbarisme (lat. lit. barbarismus).

BARBARISM s.n. Cuvînt introdus dintr-o limbă străină fără a fi necesar. ♦ Cuvînt rezultat din stîlcirea altui cuvînt din aceeași limbă. [< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos – expresie greșită].

BARBARISM s. n. cuvânt, construcție introduse într-o limbă străină fără a fi necesare și neintegrate în limba care le-a împrumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)

BARBARISM ~e n. Element de limbă împrumutat fără necesitate (și neasimilat de limba care l-a împrumutat). /<fr. barbarisme, lat. barbarismus

barbarism n. cuvânt străin și contrar geniului limbei naționale, ex. travaliu, sinceraminte. Barbarismele române se deosibesc după origina lor în: grecisme (pliroforisi, simandicos), latinisme (audace, placid), slavisme (dele, otnoșenie); galicisme (orgoliu, ravaj), germanisme (consciu, conturb).

varvarism sn vz barbarism

*barbarízm n., pl. e (vgr. barbarismós). Cuvînt străin de prisos orĭ contrar geniuluĭ limbiĭ naționale. Barbarizmele, după originea lor, se împart în: grecizme (pliroforisesc, anafora, caterisesc), latinizme (audace, fontană, rezbel), slavizme (poslușnic, nacealnic, complect = complet), francezizme (avansez, voĭaj), germanizme (a se provoca la = a se referi la, a întreba că oare = a întreba dacă. Trans. Buc.), turcizme (meraz, mezil), ungurizme (birăŭ, clop). V. solecizm.

barbarism s. n., pl. barbarisme

barbarism s. n., pl. barbarisme

barbarism s. n., pl. barbarisme

barbarism.

BARBARISM s. v. barbarie, primitivism, primitivitate, sălbăticie.

BARBARISM s. (LINGV.) (rar) străinism. (Multe ~ sunt eliminate din vocabularul limbii.)

BARBARISM s. (LINGV.) (rar) străinism. (Multe ~ sînt eliminate din vocabularul limbii.)

barbarism s. v. BARBARIE. PRIMITIVISM. PRIMITIVITATE. SĂLBĂTICIE.

BARBARISM s. n. (< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos „expresie greșită”): 1. cuvânt introdus dintr-o limbă străină fără a fi nevoie de el (de obicei, cuvânt de jargon), ca demoazelă („domnișoară”), animă („suflet”) etc. 2. cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeași limbă.