10 definiții pentru belcanto
Explicative DEX
BELCANTO s. n. Stil italienesc de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice. – Din it. bel-canto.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BELCANTO s. n. Stil italienesc de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice. – Din it. bel-canto.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de paula
- acțiuni
belcanto sn [At: DEX / E: it bel-canto] Stil italienesc de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin accentul pe frumusețea liniei melodice.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
belcanto s.m. (muz.) 1 Stil de interpretare vocală, specific operei italiene între sec. 17 și începutul sec. 19, care urmărește linia melodică și virtuozitatea interpretării. 2 Muzică de operă care promovează acest stil. • /<it. bel canto.
- sursa: DEXI (2007)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
BELCANTO s.n. Termen din muzica vocală italiană, referitor la stilul de interpretare, care urmărește cu precădere frumusețea liniei melodice. [< it. belcanto – cînt frumos].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
BELCANTO s. n. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmărește frumusețea liniei melodice. (< it. bel canto)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
BELCANTO n. Stil tradițional italian de interpretare în muzică vocală, caracterizat prin frumusețea sunetului emis și prin virtuozitate. /<it. belcanto
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Ortografice DOOM
belcanto s. n., art. belcantoul
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
belcanto s. n., art. belcantoul
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
belcanto s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Jargon
bel-canto (cuv. it. „cântare frumoasă”), denumire dată, în sec. 19, artei vocale italiene eminamente operistice. Dezvoltată odată cu opera*, această artă cerea, prin analogie cu practica instr., extrema egalitate și mobilitate a vocii (1) și o fină cultură a sunetului. Esența b. constă în virtuozitatea și abundența ornamentării* liniei melodice ca și în libertatea de a improviza*, ce era acordată cântărețului. Atinge maximum de dezvoltare în sec. 17-18 și joacă un mare rol în istoria muzicii. În sec. 19 noile cerințe ale operei romantice (intensitatea expresiei, forță dramatică, volumul vocal etc.) duc la dispariția b. clasic. Astăzi, prin b. se înțelege școala vocală it. în general. V. canto; operă, voce.
- sursa: DTM (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N77) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
belcantosubstantiv neutru
- 1. Stil italienesc de interpretare în muzica vocală, caracterizat prin puritatea liniei melodice. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DN MDN '00 NODEX
- 2. Muzică de operă care promovează acest stil. DEXI
etimologie:
- bel-canto DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DN MDN '00 NODEX