BERE¹, (2) beri, s. f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. Varietate sau porție de bere (1). 3. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

bere² sf [At: DA / Pl: beri / E: ger Bier (influențat de bere¹)] 1 Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2 (Eliptic) Recipient cu bere² (1).

bere² s.f. 1 Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii sau a unui decoct de malț și flori de hamei. ◊ Bere blondă v. blond. 2 (eliptic) Recipient cu bere; țap, halbă, sticlă de bere. A cumpărat o bere. ♦ Conținutul recipientului. A băut o bere. • pl. -i. /<germ. Bier, după bere¹.

BERE² sf. Băutură fermentată preparată din apă, orz și hameiu [germ. Bier + bere].

BERE¹, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

BERE¹ s. f. Băutură puțin alcoolică, preparată prin fermentarea orzului și hameiului. Se adunau cu deosebire seara, ciocnind pahare mari cu bere. PAS, L. I 153. Nu pot bea șampanie; îmi face arsuri... – Atunci ce? – O bere... – Bine... eu iau o tizană, tu ia bere. CARAGIALE, M. S. 86. Trăgind din cînd în cînd... cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37.

BERE¹ s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere²).

BERE ~i f. Băutură alcoolică slabă, spumoasă, obținută prin fermentarea unei infuzii de malț și flori de hamei. O halbă de ~. [G.-D. berii] /<germ. Bier

bere f. băutură fermentată din apă, orz și hemeiu. [Nemț. BIER, influențat de verbul indigen bere].

2) bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bière). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară și puțin îmbătătoare care se face din orz și hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.

bere s. f., g.-d. art. berii; (porții; sorturi) pl. beri

bere s. f., g.-d. art. berii; (porții, sorturi) pl. beri

bere (băutură, acțiune) s. f., g.-d. art. berii; (porții, sorturi) pl. beri

bere, gen. berii

bere s. f. – Băutură alcoolică slabă din hamei. Germ. Bier, modificat prin asociere spontană cu vb. bere (a bea), cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR). Trebuie să fi intrat în rom. cel puțin din sec. XVI; prima fabrică de bere care apare în documente este cea de la Iași, din 1560. În mr. din it. birra (Ruffini 103).

bere la gard expr. (vulg.) urină.

drojdie de bere expr. spermă.

hai sifon, că berea-i scumpă! expr. (pop., eufem.) v. hai sictir.

vedea-te-aș ca berea! expr. (adol. – folosită ca blestem) vedea-te-aș galben! / cu spume și rece!

BERE s. (înv. și reg.) olovină. (O sticlă de ~.)

BERE s. (înv. și reg.) olovină. (O sticlă de ~.)