BETEGI, betegesc, vb. IV (Reg.) 1. Tranz. și refl. A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: beteji vb. IV] – Din beteag.

betegi [At: CORESI, ap. TDRG / V: (reg) ~teji / Pzi: ~gesc / E: beteag + -i] 1 vt (Pop) A provoca cuiva o infirmitate. 2 vr A rămâne infirm. 3-4 vtr A (se) răni. 5 vr (Spc) A face hernie Si: (reg) a se surpa. 6-7 vtr A (se) îmbolnăvi.

betegi vb. IV. 1 tr., refl. (pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămîne infirm; a (se) schilodi. 2 refl. (reg.) A face o hernie. 3 refl. (reg.) A se îmbolnăvi. 4 tr., refl. (reg.) A (se) răni. • prez.ind. -esc. și beteji vb. IV. /beteag + -i.

BETEGI, BETEJI (-egesc, -ejesc) I. vb. tr. A vătăma (o parțe a trupului), a ciungi, a schilodi, a sluți: mi-a fermecat picioarele de mi le-a betejit (BR.-VN.). II. vb. refl. A se vătăma, a se schilodi; a se îmbolnăvi [beteag].

BETEGI vb. IV. v. beteji.

betegì v. a (se) vătăma într’o parte a corpului.

BETEJI vb. IV v. betegi.

beteji vtr vz betegi

beteji vb. IV. v. betegi.

BETEJI 👉 BETEGI.

BETEJI, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegi vb. IV] – Din beteag.

BETEJI, betejesc, vb. IV. (Și în forma betegi) 1. Tranz. A vătăma pe cineva (sau un organ al cuiva), a; face beteag; a schilodi. Ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci. PAS, L. I 81. 2. Refl. A căpăta o infirmitate, un beteșug; a deveni infirm (Transilv., Ban.) a se îmbolnăvi, a cădea bolnav. Mîndra mea s-a betejit. HODOȘ, P. P. 97. – Variantă: betegi vb. IV.

BETEJI, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) schilodi. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betegi vb. IV] – Din beteag.

A BETEJI ~esc tranz. pop. A face să se betejească. /Din beteag

A SE BETEJI mă ~esc intranz. A deveni beteag. /Din beteag

betegésc v. tr. (d. beteag). Vatăm, schilodesc.

betegi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betegesc, 3 sg. betegește, imperf. 1 betegeam; conj. prez. 1 sg. să betegesc, 3 să betegească

betegi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betegesc, imperf. 3 sg. betegea; conj. prez. 3 să betegească

beteji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. betejesc, imperf. 3 sg. betejea; conj. prez. 3 sg. și pl. betejească

beteji (conj. betejească)

betejesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp., -jit prt.

BETEJI vb. v. îmbolnăvi, mutila, schilodi.

beteji vb. v. ÎMBOLNĂVI. MUTILA. SCHILODI.

BETEJI vb. 1. (Trans. SV) A se îmbolnăvi. Tot omul ară pofti cum, de s-ară beteji el, alții să-l vindece. SA, 34^r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776, 102^v; cf. SA, 61^v; VISKI, apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; A 1776, 103^r. 2. (Mold., ȚR) A (se) vătăma. A: Mădulările i s-au betejit. DOSOFTEI, VS. Iară fragida și molcelușea a acelor brudiori cuconași cărnicea a o beteji sau a o ovili macar cevaș nu putu [focul]. CD 1698, 40^r; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Cinstea a nu-i beteji ne silim. CANTEMIR, HR. B: Pentru aceea Dumnezeu le-au dat toate părechi firii noastre: doi ochi, doo urechi, doo mîini, doo picioare, ca, de se va beteji o parte, cu ceealaltă să avem mîngîiere întru trebuința noastră. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: beteag + suf. -i. Vezi și beteag, betejeală, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. bătogi. verb

beteji, betejesc, (betejî), v.t.r. (reg.) 1. A rămâne infirm. 2. A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria, 2001: 102). 3. A se răni. – Var. a lui betegi.

beteji, betejesc, (betejî), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A rămâne infirm. 2. A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria, 2001: 102). – Var. a lui betegi (< beteag „bolnav”).

beteji, betejesc, (betejî), vb. refl. – A se îmbolnăvi: „Mândra me s-o betejât / C-o spălat asară-un blid” (Memoria 2001: 102). – Din beteag „bolnav”.