BECISNICIE, Mold. BICISNICIE, ‡BEZCISNICIE sf. 1 Starea omului prăpădit, nevoiaș; păcătoșie, netrebnicie, nemernicie: nebunul e în stare să facă o așa becisnicie (ISP.) ¶ 2 ‡Necinste, ocară, rușine: cine numai al său bine și fericire cearcă, a tuturor răul și bezcisnicia pofteaște (CANT.) [becisnic].