biciușcă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 200/20 / V: (Mol; rar) -utcă, sb-, ghi- / Pl: ~ști, (înv) -șce / E: bici + -ușcă] 1 Cravașă. 2 Bici scurt și subțire, Cf f(r)ișcă.

biciușcă s.f. 1 Cravașă. 2 Bici scurt și subțire. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui (CR.). • pl. -ști. /bici + -ușcă.

BICIUȘCĂ (pl. -uște) sf. 1 dim. BICIU: avea o ~ de cele de cînepă (CRG.) ¶ 2 Biciu alcătuit dintr’o nuia flexibilă, îmbrăcată în piele, de care se servesc călăreții (🖼 470): îi dau o lovitură de ~ (CAR.).

BICIUȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Vergea scurtă și elastică, îmbrăcată într-o împletitură de piele, cu care călărețul îndeamnă calul; cravașa. A desemnat în aer cu biciușca locul. GALAN, Z. R. 94. 2. Bici scurt sau subțire. În mijlocul satidui erau maimulte cară cu pluguri, oprite-n loc. Oamenii, cu biciușca pe braț, grăiau neliniștiți. CAMILAR, TEM. 86. Moș Nichifor avea o biciușcă de cele de cînepă, împletită de mîna lui. CREANGĂ, P. 107.

BICIUȘCĂ, biciuști, s. f. 1. Cravașă. 2. Bici scurt și subțire. – Din bici + suf. -uș-că.

BICIUȘCĂ ~ti f. 1) Bici scurt și subțire. 2) Vargă flexibilă din piele sau îmbrăcată în piele, folosită la călărie; cravașă. /bici + suf. ~ușcă

biciușcă f. biciu lunguieț și subțire, la călăreți.

bicĭúșcă f., pl. ște și ștĭ (pol. biczysko, coadă de bicĭ, codirișcă). Varguță saŭ bicĭ mic de bătut calu, puhă (cravașă). – Rar. zb-.

biciușcă s. f., g.-d. art. biciuștii; pl. biciuști

biciușcă s. f., g.-d. art. biciuștii; pl. biciuști

biciușcă s. f., g.-d. art. biciuștii; pl. biciuști

biciușcă, -ște.

BICIUȘCĂ s. 1. v. bici. (O lovitură de ~.) 2. v. cravașă.

BICIUȘCĂ s. 1. bici, (reg.) năpîrcă, (Mold.) puhă, (Ban. și Transilv.) zbici. (O lovitură de ~.) 2. cravașă, (pop.) rîncă, (reg.) fișcă, iușcă, năpîrcă, zbiciușcă. (A dat calului o ~.)