BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. 1. Putere excesivă a administrației. 2. Muncă rutinieră, formală. – Din fr. bureaucratie.

birocrație sf [At: ALECSANDRI, T. 111 / V: (înv) biur- / Pl: (rar) -ii / E: fr bureaucratie] 1-2 Interpretare și aplicare a legilor, regulamentelor etc. în litera lor, fără a le înțelege spiritul. 3 Totalitatea birocraților.

birocrație s.f. 1 Birocratism. 2 (înv.) Totalitatea funcționarilor care alcătuiesc birourile administrației publice. • g.-d. -iei. și (înv.) biurocrație s.f. /<fr. bureaucratie.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. Interpretare și aplicare a legilor, a dispozițiilor, a regulamentelor etc. numai în litera lor, fără preocuparea de a le înțelege spiritul; birocratism, funcționarism. – Din fr. bureaucratie.

BIROCRAȚIE s. f. 1. (În orînduirea burgheză) Sistem administrativ formalist, în care aparatul funcționăresc, rupt de masele muncitoare, exercită în stat o putere, o influență excesivă și preponderentă, în dauna intereselor obștești și în favoarea claselor exploatatoare; (cu sens colectiv) pătura privilegiată din clasa dominantă a exploatatorilor, în mîinile căreia se află puterea; înalta funcționărime. Mă făcuse să înțeleg că așezarea noastră socială și politică era alcătuită din «simple firme fără conținuț», cu o birocrație conruptă, cu moșierime feudală. SADOVEANU, N. F. 134. 2. Birocratism. Și asemeni unor spărturi în densitatea de neînchipuit a păienjenișului birocrației, au început a răbufni faptele de tot felul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 109, 10/3. – Variantă: (azi pe cale de dispariție) biurocrație (ALECSANDRI, T. 111) s. f.

BIROCRAȚIE, birocrații, s. f. Birocratism. – Fr. bureaucratie.

BIROCRAȚIE s.f. 1. (Rar) Birocratism. 2. Birocrație muncitorească = pătură coruptă prin salarii mari și alte avantaje; aristocrație muncitorească. [Gen. -iei, var. biurocrație s.f. / < fr. bureaucratie, cf. fr. bureau – birou, gr. kratos – putere].

BIROCRAȚIE s. f. birocratism; ansamblul funcționarilor publici. (< fr. bureaucratie)

BIROCRAȚIE f. 1) Atitudine caracterizată printr-o respectare exagerată a formalităților sau a regulilor scrise; formalism. 2) Totalitate a birocraților. [Art. birocrația; G.-D. birocrației; Sil. -cra-ți-e] /<fr. bureaucratie

biurocrație sf vz birocrație

biurocrație s.f. v. birocrație.

*BIUROCRAȚIE sf. Puterea, autoritatea, influența ce au funcționarii din biurourile administrațiunilor publice [fr.].

BIUROCRAȚIE s. f. v. birocrație.

BIUROCRAȚIE s.f. v. birocrație.

biurocrație f. 1. puterea, organizarea muncii în biurouri; 2. influența biurourilor.

*bĭurocrațíe f. (fr. bureaucratie). Defav. Puterea autoritară a bĭurourilor (a funcționarilor).

birocrație (desp. -ro-cra-) s. f., art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile (desp. -ți-i-)

birocrație (-ro-cra-) s. f., art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile

birocrație s. f. (sil. -cra-). art. birocrația, g.-d. art. birocrației; pl. birocrații, art. birocrațiile

birocrație, -ției gen. a.

BIROCRAȚIE s. v. birocratism.

BIROCRAȚIE s. birocratism, (depr.) scriptologie. (O condamnabilă ~.)