blamare sf [At: DA ms / Pl: ~mări / E: blama] 1 Exprimare publică a dezaprobării față de o atitudine considerată reprobabilă. 2 Facere de râs. 3 Păcălire.

blamare s.f. Dezaprobare în public; reprobare. • pl. -ări. /v. blama.

BLAMARE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; dezaprobare în public, reprobare.

BLAMARE, blamări, s. f. Acțiunea de a blama; reprobare.

BLAMARE s.f. Acțiunea de a blama; reprobare. [< blama].

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări

BLAMARE s. v. dezaprobare.

BLAMARE s. blam, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, stigmatizare, (rar) reprobațiune, sancționare, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ cuiva pentru faptele sale.)

Blamare ≠ laudă