BLAZON, blazoane, s. n. Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason.

blazon sn [At: NEGRUZZI, S. VI, 466 / Pl: ~oane / E: fr blason] 1 Ansamblu de elemente heraldice care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc. Si: armoarii. 2 (Rar) Scut.

blazon s.n. Semn sau ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oraș, a unei familii nobile etc.; armoarii, stemă. ◊ Expr. (fam.) A-și păta blazonul = a se dezonora, a se compromite. • pl. -oane. /<fr. blason.

*BLAZON (pl. -oane) 🛡 1 Armăturile, stema, semnele distinctive care alcătuesc scutul unei familii nobile ¶ 2 Știința stemelor [fr.].

BLAZON, blazoane, s. n. Ansamblu de elemente convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason.

BLAZON, blazoane, s. n. Semn convențional distinctiv al unui stat, al unui oraș sau (în orînduirile bazate pe exploatare) al unei familii nobile, aplicat pe discuri heraldice, pe steaguri, peceți etc.; herb, stemă. Două uși în dreapta, acestea masive, cu frontoane bogat sculptate, cu blazoane colorate, duc spre apartamente. CAMIL PETRESCU, T. II 173.

BLAZON, blazoane, s. n. Semn convențional distinctiv al unui stat, oraș sau (în orînduirea feudală și capitalistă) al unei familii nobile; stemă. – Fr. blason.

BLAZON s.n. Semn, ansamblu de piese care constituie armoariile unui oraș, ale unei familii nobile etc.; stemă. ♦ (Rar) Scut. ♦ Descrierea prin viu grai sau în scris a unei steme. [Pl. -oane, -onuri. / < fr. blason].

BLAZON s. n. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oraș, a unei familii nobile etc.; armoarii. (< fr. blason)

BLAZON ~oane n. 1) Semn simbolic al unui stat sau al unui oraș (zugrăvit pe drapele, monede etc.); stemă; herb. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau a unei dinastii; stemă; herb. /<fr. blason

blazon n. 1. devizele și armele ce compun scutul unei familii nobile; 2. știința armoariilor.

*blazón n., pl. oane (fr. blason). Marcă de nobleță, herb, semne simbolice de nobleță (pe scut, pe trăsură, pe casă).

*BLASON = BLAZON.

blazon s. n., pl. blazoane

blazon s. n., pl. blazoane

blazon s. n., pl. blazoane

blazon, -oane.

BLAZON s. armoarii (pl.), emblemă, stemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavăză, scut. (~ul unei case princiare.)

BLAZON s. armoarii (pl.), emblemă, stemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavăză, scut. (~ unei case princiare.)