bosumfla vr [At: BENGESCU, ap. TDRG / V: bus~, ~sâm~, bozu~, buzu~, boșu~, burs~, bors~ / Pzi: ~sumflu / E: nct] (Fam) A-și manifesta supărarea încruntându-se și strângând buzele Si: (pop) drâmboia, îmbonța, îmbosăinta, îmbufna, îmbuzna.

bosumfla vb. I. refl. (fam.) A se supăra, luînd o înfățișare încruntată; a-și arăta nemulțumirea; a se îmbufna. Atunci n-am făcut nimica... s-a bosumflat Mînecuță (SADOV.). • prez.ind bosumflu. /probabil buză + umfla, prin contaminare; cf. fr. boursoufler „a se umfla”, „a se buhăi”.

BOSUMFLA (-flu) vb. refl. A se îmbufna, a-și arăta supărarea, necazul printr’o față posomorîtă: nu te mai ~, c’așa glumim noi (ALECS.).

BOSUMFLA, bosumflu, vb. I. Refl. A-și arăta supărarea sau nemulțumirea printr-o înfățișare posomorită; a se îmbufna. Apoi, nu te bosumfla, femeie, îi spuse altul. PAS, L. I 125. Atunci de ce ne mai bosumflam pentru toate nimicurile? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 260. Atunci n-am făcut nimica... s-a bosumflat Mînecuță. SADOVEANU, P. M. 13. – Variantă: bozumfla vb. I.

BOSUMFLA, bosumflu, vb. I. Refl. A-și arăta supărarea printr-o înfățișare posomorîtă; a se îmbufna. – Din buză + umfla.

A SE BOSUMFLA mă bosumflu intranz. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva. /Orig. nec.

borsumfla v vz bosumfla

bosâmfla v vz bosumfla

boșumfla vr vz bosumfla

bozumfla vr vz bosumfla

bursumfla v vz bosumfla

busumfla v vz bosumfla

buzumfla vr vz bosumfla

BOZUMFLA... = BOSUMFLA...

BUZUMFLA ... = BOSUMFLA ...

BOZUMFLA vb. I v. bosumfla.

bozumflà v. a-și umfla buzele și a sufla tare de necaz, a se mânia (mai ales de copii). [Din buză și umfla].

bosúnflu (mă), a -á v. refl. (rudă cu pv. botenflat, unflat, cat. botinflat, bucălat, b. bota, mînie, care pare să vie d. lat. botus, dim. bótulus, cîrnaț, și inflatus, unflat. Forma rom. presupune un lat. bosus. Cp. și cu fr bouder, a fi bosunflat). Fam. Mă supăr, mă mîniĭ: copiiĭ se bosunflă lesne. Adj. (bosunflat). Îmbufnat, supărat. V. bosomelnic, ghimpos, posomorît, buzat.

bosumfla (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bosumflu, 3 se bosumflă; conj. prez. 1 sg. să mă bosumflu, 3 să se bosumfle; imper. 2 sg. afirm. bosumflă-te; ger. bosumflându-mă

!bosumfla (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se bosumflă

bosumfla vb., ind. prez. 1 sg. bosumflu, 3 sg. și pl. bosumflă

bosumfla

bosumflu, -fli 2.

bosumfla (bosumflu, bosumflat), vb. – A se supăra, a se îmbufna, a strînge din buze. – Var. bozumfla, bosînfla, buzumfla. Prezența v. prov. boudenfla, prov. budenfi, și cat. botunflat, botinflat, indică existența unei compuneri romanice, întemeiată pe inflare (› rom. umfla) și pe *bottum (› rom. bot). Prin etimologie populară s-a făcut aproprierea de buz(e) umflate, cf. expresia a rămînea cu buzele umflate. După Moldovan 423, din tc. busul „sever, amenințător”, contaminat cu umfla.

A SE BOSUMFLA a face bot, a pune botul / ciuperca.

BOSUMFLA vb. a se îmbufna, (reg.) a se drâmboi, (prin Bucov.) a se bârzoia, (Transilv. și Maram.) a se dăbălăza, (Olt. și Ban.) a se îmbonța, (prin Munt.) a se răzbuza.

BOSUMFLA vb. a se îmbufna, (reg.) a se drîmboi, (prin Bucov.) a se bîrzoia, (Transilv. și Maram.) a se dăbălăza, (Olt. și Ban.) a se îmbonța, (prin Munt.) a se răzbuza.

A se bosumfla ≠ a se înveseli, a se învioșa