botă⁴ sf [At: DN² / E: fr botte, it botta] Lovitură de scrimă cu floreta sau cu sabia.

botă² sf [At: MARIAN, T. / V: boată, ~teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult. corectat(ă)

botă³ sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boată / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.

botă⁴ s.f. (sport) Lovitură de scrimă cu sabia sau cu floreta. • pl. -e. /<fr. botte, it. botta.

botă¹ s.f. (reg.) 1 Vas din doage de lemn (de brad) înfundat la ambele capete, purtat cu ajutorul unei sfori, în care se păstrează sau se transportă lichide. Am o botă plină cu apă rece (PRED.). ♦ Conținutul unui astfel de vas. 2 Butoiaș, doniță. Într-o mînă ținea o botă cu păstrăvi vii (ODOB.). • pl. -e. și boată s.f. /<bg. бота.

botă³ s.f. Expr. (pop.) A fi botă = a nu ști nimic. • pl. -e. și bîtă s.f. /<magh. bőtő <bető „literă”.

botă² s.f. (reg.) Bîtă, băț. ♦ Ext. (fam.) Lovitură de băț. • pl. -e. /<magh. bot.

❍BOTĂ², BOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Tr.-Carp. Bîtă: făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea prin lume (SB.); luă iară oile sub boată și haida cu ele la pășune (CĂT.); proverb: nu da bota în mîna prostului (ZNN.) [ung. bot].

BOTĂ², bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale. ◊ Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.

BOTĂ², bote, s. f. (Reg.) Bîtă. – Magh. bot.

BOTĂ s. f. lovitură la scrimă cu floreta sau cu sabia. (< fr. botte)

BOTĂ¹ ~e f. Lovitură de scrimă dată cu floreta sau cu sabia. /<ung. bot

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

boată¹ sf [At: LIUBA-IANA, M. 19 / Pl: ~te / E: srb bota] (Reg) Bâtă mare.

boată² sf vz botă

boată³ sf [At: JAHRESBER. III, 313 / Pl: ~te / E: nct] (Ban) 1 Spată. 2 Umăr.

bot² sn vz botă¹

boteț¹ sn vz botă²

bîtă² s.f. v. botă³.

boată s.f. v. botă¹.

❍BOTICĂ² (pl. -ce) sf. Mold. dim. BOTĂ²: botica... au prins să-l îmblătească și să-l bată (SB.); La cap ~, la dos ~ iar la mijloc nu-i nemică (ghicitoare despre „furnică”) (GDR.).

❍BOTIȚĂ² (pl. -țe) sf. dim. BOTĂ².

botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].

boátă V. botă 1 și 2.

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bote

botă (bote), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans. – Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).

botă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

în botă v. fecioreasca.

BOTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

botă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.

BOTĂ s. f. (Ban., Criș.) Bîtă, băț. Fustis. Bota. Dorangh. LEX MARS., 210. Cu arme și cu bote. MISC. SEC. XVII, 17^r; cf. MISC. SEC. XVII, 17^v. Etimologie: magh. bot. Cf. matrac, paliță, ștap.

botă, bote, s.f. Băț, toiag, par. ■ (onom.) Bota, nume de familie în jud. Maram., frecvent în zona Copalnic-Târgu-Lăpuș, respectiv Codru (loc. Oarța de Jos). – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER).

botă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).