botă³ sf [At: JIPESCU, ap. ZANE, P. III, 483 / V: boată / Pl: ? / E: ns cf it boto, mg buta] (Pop; îe) A nu ști ~ A nu ști nimic.

botă² sf [At: MARIAN, T. / V: boată, ~teț sn / Pl: ~te / E: mg bot] 1 (Mol: Buc; Trs de Nord) Bâtă. 2 (Pex) Lovitură de bâtă. 3 (Îs) ~ drumului Om care se află numai pe drumuri, mergând mult. corectat(ă)

botă³ s.f. Expr. (pop.) A fi botă = a nu ști nimic. • pl. -e. și bîtă s.f. /<magh. bőtő <bető „literă”.

botă² s.f. (reg.) Bîtă, băț. ♦ Ext. (fam.) Lovitură de băț. • pl. -e. /<magh. bot.

❍BOTĂ², BOATĂ (pl. -te) sf. Mold. Tr.-Carp. Bîtă: făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea prin lume (SB.); luă iară oile sub boată și haida cu ele la pășune (CĂT.); proverb: nu da bota în mîna prostului (ZNN.) [ung. bot].

BOTĂ³ sf. numai în expresiunea: a nu ști (sau a nu se pricepe) ~, a nu ști (a nu se pricepe) nimic, nici o boabă, nici o iotă: premaru nu știe carte ~ (JIP.).

BOTĂ², bote, s. f. (Mold., Bucov., Transilv. de nord) Bîtă. Făcîndu-și o botă bună, au pornit cu ea pin lume. SBIERA, P. 195. E destul o botă la un car cu oale. ◊ Expr. A da cu bota în baltă = a da cu bîta în baltă, v. baltă. A nu ști botă = a nu ști nimic.

BOTĂ², bote, s. f. (Reg.) Bîtă. – Magh. bot.

2) bótă f., pl. e (ung. bot, bîtă, d. vsl. bŭtŭ, sceptru). Nord. Bîtă. – Și boată (Ban.).

boată² sf vz botă^[1]

bot² sn vz botă¹

boteț¹ sn vz botă²

bîtă² s.f. v. botă³.

botău n. bâtă ciobănească: și oile cu botăul le mână POP. [Dial. Tr. botă = rus. BOTŬ (cf. bâtă)].

boátă V. botă 1 și 2.

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote

botă (vas de lemn, bâtă) s. f., pl. bote

botă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

botă (bote), s. f. – Băț, toiag, par. – Var. boată. Mag. bot (DAR), din sl. bŭtŭ; prin urmare este dubletul lui bîtă. Se folosește în Mold. și Trans. – Der. botaș, s. m. (hăitaș); botcă, s. f. (bobîrnac), pe care DAR îl derivă de la botă „butoi”; botei (var. botău), s. n. (turmă), pus în legătură de Diculescu, Elementele, 444, cu gr. βότον, și cu botă de Drăganu, Dacor., VI, 263; botie, s. f. (inflorescență).

în botă v. fecioreasca.

BOTĂ s. v. bâtă, ciomag, cofă, doniță, măciucă.

botă s. v. BÎTĂ. CIOMAG. COFĂ. DONIȚĂ. MĂCIUCĂ.

BOTĂ s. f. (Ban., Criș.) Bîtă, băț. Fustis. Bota. Dorangh. LEX MARS., 210. Cu arme și cu bote. MISC. SEC. XVII, 17^r; cf. MISC. SEC. XVII, 17^v. Etimologie: magh. bot. Cf. matrac, paliță, ștap.

botă, bote, s.f. Băț, toiag, par. ■ (onom.) Bota, nume de familie în jud. Maram., frecvent în zona Copalnic-Târgu-Lăpuș, respectiv Codru (loc. Oarța de Jos). – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER).

botă, bote, s.f. – Băț, toiag, par. ♦ (onom.) Bota, nume de familie frecvent în Maramureș, preponderent în zona Copalnic-Tg. Lăpuș (Răzoare, Suciu de Sus, Cernești), dar și Codru (Oarța de Jos) (2.019 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Botiș, nume de familie frecvent în zona Lăpuș, preponderent în loc. Cernești. – Din magh. bot „baston, toiag, bâta” (< sl. bŭtŭ „sceptru”) (Scriban, DLRM, DEX, MDA); dubletul lui bâtă (DER); cuv. autohton (Philippide).