brav, ~ă [At: ALECSANDRI, P. II, 110/ Pl: ~e / E: fr brave] 1 a Viteaz. 2 sm (Îvr) Asasin plătit.

brav, -ă adj., s.m. 1 adj. Care dă dovadă de curaj; viteaz, îndrăzneț. Oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sînt mai bravi în fața morții (IBR.). ◊ (subst. m.) Îi întîmpinau pe bravii întorși de la luptă. 2 s.m. (înv.) Persoană care teroriza și omora pentru bani. • pl. -i, -e. /<fr. brave, it. bravo.

*BRAV adj. Viteaz, curagios: Mișel cu cei voinici Și ~ cu cei fugari (ALECS.).

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. Nainte, brav popor de coreeni, Ne-nvinsă-i cauza dreaptă ce o aperi! FRUNZĂ, S. 40. ◊ (Substantivat) Chem bravii cu inima tare Ce știu spulbera stăvilare. TOMA, C. V. 309.

BRAV, -Ă, bravi, -e, adj. Viteaz, curajos, îndrăzneț. – Fr. brave (<it.).

BRAV, -Ă adj. Viteaz, curajos. // s.m. Asasin, tîlhar (aflat de obicei în slujba unui potentat) care omora și teroriza pentru bani; spadasin plătit. [< fr. brave, it. bravo].

BRAV, -Ă adj. viteaz, curajos, îndrăzneț. (< fr. brave)

BRAV ~ă (~i, ~e) Care dă dovadă de bărbăție și curaj; îndrăzneț; cutezător; curajos; viteaz. /<fr. brave, it. bravo

brav a. și m. viteaz, voinic: bravi, teribili sub armele lor brave AL.

*brav, -ă adj. (fr. brave, d. it. bravo, care vine din tema germanică brad-, sued. brad, iute. GrS. 1937, 283). Barb. Viteaz.

brav¹ adj. m., pl. bravi; f. bravă, pl. brave

brav¹ adj. m., pl. bravi; f. bravă, pl. brave

brav adj. m., s. m., pl. bravi; f. sg. bravă, pl. brave

brav (bravă), adv. – Viteaz, îndrăzneț. Fr. brave. – Der. brava, vb., din fr. braver; bravură, s. f., din fr. bravoure, it. bravura; bravo, interj. (foarte bine!, ura!) din it. bravo, în parte prin intermediul fr. bravo, cf. ngr. μπράβο, tc., bg. bravo.

BRAV adj. v. curajos.

BRAV adj. curajos, cutezător, dîrz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz, (livr.) intrepid, petulant, temerar, (rar) bărbat, (înv. și pop.) voinic, (înv.) hrăbor, neînfricoșat. (S-a dovedit ~ în luptă.)

Brav ≠ fricos, laș, neîndrăzneț