brotac sm [At: CANTEMIR, IST. 108 / V: brătac, broatăc, broatic, brotec, brutac, botrac, brostac, brotec, boratec^[1], brotical, buratic / Pl: ~aci / E: lat brotachus] 1 (Zlg) Animal amfibiu înrudit cu broasca, verde, cu pernițe vâscoase la vârfurile degetelor Si: brotăn (1), broască-de-iarbă, brotăcel, răcălie, răcănel, răcăteț (Hyla arborea). 2 (Mor) Broască (28).

brotac s.m. (zool.; pop.) Animal amfibiu, din clasa batracienilor, înrudit cu broasca, de culoare verde, cu pernițe vîscoase la vîrfurile degetelor (Hyla arborea); (reg.) brotan, buratic. Brotaci și șopîrle... stăteau ca într-o încremenire pînă cobora amurgul și noaptea (CAM.). • pl. -ci. și broatec s.m. /lat. brotachus.

BROTAC, BROATEC sm. 1 🐟 Broscuță verde care trăește pe frunzele arborilor sau prin tufișuri (Hyla arborea) (🖼 621): greierii și broatecii din iarbă făceau o muzică originală (NEGR.) ¶ 2 pr. anal. Lemn scurt și rotund care se pune subt un butoiu, o mobilă grea, etc. spre a le urni din loc mai ușor ¶ 3 🐟 = BROASCĂ [lat. vulg. *brotacus < gr. βάτραχος].

BROTAC, brotaci, s. m. Broatec. Brotaci și șopîrle... șerpi și viermi stăteau ca într-o încremenire pînă cobora amurgul și noaptea. CAMILAR, T. 200. Voi, copiii, intrați goi-pușcă și plescăiți în apă ca brotacii. PAS, Z. I 236.

BROTAC, brotaci, s. m. Broatec. – V. broatec.

brotac m. 1. broască mică de coloare verde (Hyla viridis); 2. lemnul scobit pe care stă capătul grindeiului (la o roată de moară). [Gr. vulg. BRÓTAKOS = clasic BÁTRAHOS: varianta Mold. broátec a păstrat accentul primitiv].

brotác și broátec m. (ion. brotahos, at. bátrahos, broască, de unde și alb. brétăk. V. broască și batracian). O broscuță verde care trăĭește pin cîmpurĭ și grădinĭ și care cîntă cînd e timpu a ploaĭe (hyla [viridis orĭ arbóreal]). – Și brotăcél, pl. eĭ (Mold., Munt.), burátic (Mold., după bură) și brostác (Bz.). V. răcănel.

brătac sf vz brotac

broatăc sm vz brotac

broatic sm vz brotac

brostac sm vz brotac

brotec sm vz brotac

broticol^[1] sm vz brotac

brotoc^[1] sm vz brotac

brutac sm vz brotac

buratic sm vz brotac

broatec s.m. v. brotac.

brostác V. brotac.

burátic V. brotac.

brotac s. m., pl. brotaci

brotac s. m., pl. brotaci

brotac s. m., pl. brotaci

brotac (brotaci), s. m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. *brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionică, de la βάτραχος (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bură. Der. brotăcel, s. m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotăcime, s. f. (mulțime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.

BROTAC s. 1. v. brotăcel. 2. broască. 3. călcâi.

BROTAC s. 1. (ZOOL.; Hyla arborea) broatec, brotăcel, buratic, broască de iarbă, broască verde, (reg.) brotan, racaleț, racamete, racateț, răcănel. 2. (TEHN.) broască, căpătîi. (~ la roata morii.) 3. (CONSTR.) călcîi.