brustan s.m. (bot.; reg.) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene, dispuse în capitule, avînd miros plăcut (Telekia speciosa); lăptucul oii. • pl. -i. /de la brusture.

BRUSTAN sm. 🌿 = LĂPTUCUL-OII [comp. BRUSTUR].

brostan sm vz brustan

brustan s. m., pl. brustani

BRUSTAN s. v. lăptucul-oii, măcrișul calului, ștevie.

brustan s. v. LĂPTUCUL-OII. MĂCRIȘUL CALULUI. ȘTEVIE.

brustan, brustani, s.m. Brustur(e); plantă cu frunze mari și late, cu flori purpurii, dispuse în inflorescență sferică, țepoasă; ciulin, scai (Actium lappa). ■ Se utiliza pentru obținerea culorii negre, în amestec cu arin, sovârf, coji de nucă. ■ (med. pop.) Frunzele crude se puneau pe răni, buboaie, umflături, pe pielea arsă de soare; pentru dureri de șale și de piept. Rădăcina, recoltată înainte de înflorire (în martie-aprilie), conține insulină; stimulează funcțiile renale. ■ (top.) Brustur, stână în Borșa (Mihali, 2015: 61); Brusturi, top. în Larga și Rohia (Vișovan, 2008); Brusturi, loc. în Maram. din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ■ (onom.) Brustureanu, nume de familie. (Sec. XVI). – Cuv. autohton, cf. alb. brushtullë (Russu, Brâncuș), cu arhetipul *brustul, din rad. i.-e. *bhrez-s- „a încolți, a crește”. ■ Cuv. rom. > magh. brusztuj, burusztuj, ucr. brostur, brustura „brusture”.

brustan, brustani, s.m. – (bot.) Brustur(e), plantă cu frunze mari și late, cu flori purpurii, dispuse în inflorescență sferică, țepoasă. Ciulin, scai (Actium lappa). Se utiliza pentru obținerea culorii negre, în amestec cu arin, sovârf, coji de nucă. ♦ (med. pop.) Frunzele crude se puneau pe răni, buboaie, umflături, pe pielea arsă de soare; pentru dureri de șale și de piept (Butură, 1979). Rădăcina, recoltată înainte de înflorire (în martie-aprilie), conține insulină (40). Stimulează funcțiile renale; scade zahărul din sânge (Dumitru, 1992: 90). ♦ Brusturi, top. în localitățile lăpușene Larga și Rohia (Vișovan, 2008); Brusturi, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ♦ (onom.) Brustureanu, nume de familie (DFN, 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA). Cuvânt autohton, cf. alb. brushtullë, cu arhetipul *brustul, din rad. i.-e. *bhrez-s- „a încolți, a crește” (Russu, Brâncuș); din brust (cf. top. Valea Brustului) + suf. -an (Frățilă, 1999). Cuv. rom. > magh. brusztuj, burusztuj, ucr. brostur, brustura „brusture”.

brustan, -i, s.n. – (bot.) Brustur(e), plantă cu frunze mari și late, cu flori purpurii dispuse în inflorescență sferică, țepoasă. Ciulin, scai (Actium lappa). Se utiliza pentru obținerea culorii negre, în amestec cu arin, sovârf, coji de nucă. ♦ (Med. pop.) Frunzele crude se puneau pe răni, buboaie, umflături, pe pielea arsă de soare; pentru dureri de șale și de piept (Butură 1979). Rădăcina, recoltată înainte de înflorire (în martie-aprilie) conține insulină (40). Stimulează funcțiile renale; scade zahărul din sânge (Dumitru 1992: 90). – Cuvânt autohton, cf. alb. brushtullë, cu arhetipul *brustul, de la rad. i.-e. *bhrez-s- „a încolți, a crește” (Russu 1981; Brâncuși 1983).