brăcire sf [At: JAHRESBER. III, 277 / V: ~ciră, brecir, ~cile, ~cină, ~cele / Pl: ~ri, ~ile / E: lp brăcele] 1 (Mpl) Brâu îngust pentru încins, țesut din lână și purtat atât de bărbați, cât și de femei. 2 (Pan; lpl) Lănțușuri care leagă codirla de car.

brăcire s.f. (pop.) Brîu îngust pentru încins, țesut din lînă și purtat atît de bărbați, cît și de femei. • pl. -i. și brăcină, (reg.) brăciră s.f. /lat. pop. bracile.

BRĂCIRE (mai adesea pl. BRĂCIRI) sf. Olten. Tr.-Carp. 👕 Cingătoare lungă și îngustă țesută din lînă, care înconjură mijlocul de mai multe ori, bete (🖼 569) [lat. bracīle].

brăcele sf vz brăcire

brăcile sfp vz brăcire

brăcină sf vz brăcire

brăciră sf vz brăcire

brăcină s.f. v. brăcire.

brăciră s.f. v. brăcire.

❍BRĂCELE sf. pl. Olten. = BRĂCIRE.

❍BRĂCIE = BRĂCIRE.

❍BRĂCINĂ (pl. -ini) sf. Trans. 👕 = BRĂCIRE: mijlocul și-l strîng cu o... ~ lată în mai multe colori (PĂC.) [lat. *bracīna < braca].

brăcírĭ f. pl. (lat. pop. bracile. V. îmbrac). Vest. Bete, cingătoare lungă și îngustă (uneorĭ cu mărgele și fluturĭ). – Și brecirĭ. Pe alocurea și brăcină, f., pl. ĭ; brăcilă, f, pl. e: se înfierbîntase de brăcila eĭ, ĭar acuma încăpuse la robie (Sov. 211); brăcéle, f. pl.; brăciér, n., pl. e și brăcíe, f.

brăcire (brăciri), s. f. – Cordon, șiret. – Var. brăci(l)e, brăcele, brăciră, brăcină. Lat. bracῑle (Pușcariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Pușcariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. brăcinar, s. n. (betelie; curea, cingătoare; bretea); brăcinăriță, s. f. (betelie); desbrăcina, vb. (a descinge). Din rom. provine fără îndoială sb. bračunar „vergea de măsurat”. Cf. îmbrăca.

brăcire, brăciri, s.f. (reg.) cingătoare, brâu îngust.