buși¹ s.m. pl. (pop.) 1 Pumni. 2 Loc.adv. În patru buși = sprijinit pe mîini și pe picioare; în patru labe. Se vedeau în patru buși la pămînt, scăpați de amețeala statului în picioare (SANDU-A.). De-a bușilea (sau bușile, bușele) = pe brînci. Cățărîndu-se din stei în stei, mai de-a bușele... se urcă deasupra muntelui (ISP.). 3 Lovituri puternice date cu pumnii. 4 Joc de copii cu pietricele. • și bișilea s.m., bușele, bușelea, bușuri s.n. /cf. buș.

BUȘI², bușesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A lovi (cu pumnul), a izbi. ♦ Tranz. A împinge pe cineva cu putere; a îmbrânci, a trânti. – Din bg. bușa, scr. bušiti.

A BUȘI ~esc tranz. 1) A bate îndelung și înăbușit cu pumnii; a buchisi. 2) fam. A izbi brusc (cu mâinile); a împinge cu putere; a îmbrânci. /<bulg. bușa, sb. bušiti

buși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bușesc, imperf. 3 sg. bușea; conj. prez. 3 sg. și pl. bușească

BUȘI vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.

buși (șesc, -it), vb. – 1. a lovi cu forță, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti „a lovi” (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš „dau cu pumnii”, sb., cr., ceh. bušiti „a lovi”. Sl. bušiti pare a cere un *bušĭ, neconfirmat de texte. Der. buș, s. n. (pumn, în expresia de-a bușilea; înv., lovitură de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. buș „pumn”), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la buși, și pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl derivă de la un lat. *bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este puțin sau deloc probabil; buș, s. m. (Trans., ciorap de lînă), pe care Giuglea, Cercetări, 5 și DAR, îl derivă de la lat. byssus „in” (cf. REW 1432 și Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început mănușile de casă, fără degete, caz în care ar fi același cuvînt ca cel anterior; bușeală, s. f. (bătaie, lovitură; palmă după ceafă); bușitură, s. f. (bușeală); bușai, s. n. (corecție).