bucă sf [At: TETRAEV. (1574), 207 / Pl: buci / E: ml bucca] (Pop) 1 Obraz. 2 (Pan) Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale șezutului Si: fesă, cur, fund.

bucă s.f. (pop.) 1 Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului de la tîmplă în jos. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. ♦ Ext. Botul animalelor. ♦ Fig. (reg.) Mîncare, îmbucare. Negăsind ursul nimic de bucă. (Pann). 2 Fiecare dintre cele două părți cărnoase din partea posterioară a corpului omenesc sau al vitelor; fesă. Să nu te superi că iau cureaua... și te ard peste buci (G. M. ZAMF.). • pl. -ci. /lat. bucca, ae „gură”.

BUCĂ (pl. -ci) sf. 🫀 1 Fie-care din cele două părți ale obrazului de la tîmplă pînă la bărbie: suge cu sete, umflîndu-și bucile (DLVR.) ¶ 2 Fie-care din cele două părți cărnoase ale șezutului (la om), ale regiunii posterioare (la animale): cincizeci de boate pe bucile altora, ce e aceea? (ȚICH.) [lat. bucca].

BUCĂ, buci, s. f. (Mai ales la pl.) 1. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (mai rar, ale botului vitelor) de la tîmplă în jos. În lături, buci grase, sătule! TOMA, C. V. 218. ◊ Expr. A face buci = a se îngrășa. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase din regiunea posterioară a corpului omului și a vitelor. Să nu mă superi, că iau cureaua... și te ard peste buci. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 207.

BUCĂ, buci, s. f. 1. Fesă. 2. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului, de la tîmplă în jos. – Lat. bucca „gură”.

BUCĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca

bucă f. 1. una din cele două părți în care se împarte fața prin nas dela gură până la tâmplă; 2. îmbucare: negăsind ursul nimic de bucă PANN; 3. pl. bucile șezutului. [Lat. BUCCA].

búcă f., pl. ĭ (lat. bŭcca, obraz; it. bocca, pv. sp. boca, fr. bouche, gură. V. bucal, bucată, îmbuc). Vest. Obraz. Ceva pentru bucă, ceva de îmbucat, de mîncare. Est ș.a. Fiecare din cele doŭă părțĭ ale șezutuluĭ.

bucă (pop.) s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

bucă (pop.) s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

bucă s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci

bucă, -ci.

bucă (buci), s. f. – 1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (< bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fată › fătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat.

a da la buci expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat.

a o lua în buci expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat

măciuci în buci! expr. (obs. – în propoziții afirmative) nimic

BUCĂ s. v. fesă.

BUCĂ s. (ANAT.) fesă.