buhurdar sn [At: ODOBESCU, S. I, 134/19 / V: bohor~, bur~ / Pl: ~uri / E: tc buhurdár] (Trm) Vas (de metal) de afumat cu mirodenii Cf cădelniță, cățuie.

buhurdar s.n. (înv.) Vas (de metal) pentru afumat cu miresme; cădelniță, casoletă. • pl. -uri, -e. și bohordar s.n. /<tc. buhurdar.

‡BUHURDAR (pl. -aruri) sn. Vas de afumat cu parfum, cățuie: ~uri pline de scumpe mirezme (ODOB.) [tc.].

BUHURDAR, buhurdaruri, s. n. (Învechit) Vas (de metal) servind la afumatul camerelor cu miresme. Mai dincolo, buhurdaruri pline de scumpe miresme. ODOBESCU, S.A. 137.

BUHURDAR, buhurdaruri, s. n. (Înv.) Vas (de metal) servind la afumat cu miresme. – Tc. buhurdar.

buhurdar n. cădelniță, vas pentru parfumuri (învechit): buhurdaruri pline de scumpe miresme OD. [Turc. BUHURDAR (din buhur, parfum)].

buhurdár n., pl. e și urĭ (tc. buhurdan și buhurdanlyk, cădelniță saŭ alt vas cu parfumurĭ, d. pers. buhurdan, cel ce poartă cădelnița, d. buhur, tămîĭe). Vechĭ. Cădelniță. – Și bohordar. Și muhurdan (sec. 19), vasu în care bărbieru spală capu mușteriilor.

bohordar sn vz buhurdar

burdar sn vz buhurdar

bohordar s.n. v. buhurdar.

bohordár V. buhurdar.

buhurdar (înv.) s. n., pl. buhurdaruri

buhurdar (înv.) s. n., pl. buhurdaruri

buhurdar s. n., pl. buhurdaruri

BUHURDAR s. v. afumătoare, casoletă, cățuie.

buhurdar s. v. AFUMĂTOARE. CASOLETĂ. CĂȚUIE.

buhurdar (buhurdaruri), s. n. – Cădelniță, tămîietoare. – Var. bohordar, burdar. Tc. buhurdar (Șeineanu, II, 21; Lokotsch 342). Înv.