BULGAR, -Ă, bulgari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de Nord-Est a Bulgariei de astăzi, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. S. m. Persoană care face parte din populația Bulgariei sau este originară de acolo. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor (1), privitor la Bulgaria ori la bulgari; bulgăresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.

bulgar, ~ă [At: I. IONESCU, C. / V: băl-, bol-, -găr / Pl: ~i, ~e / E: vsl баъгарини] 1 smp Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei unde, în sec. VII-IX a fost asimilată de slavi, care i-au luat numele. 2-3 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Bulgariei. 4-5 smf, a (Om) originar din Bulgaria. 6 smp Populația care locuiește în Bulgaria. 7-9 Care aparține Bulgariei (sau bulgarilor (1, 6)) Si: bulgăresc (1-3). 10-12 a Specific Bulgariei sau bulgarilor (1, 6) Si: bulgăresc (4-6) 12-15 a Care provine din Bulgaria sau de la bulgari (1, 6) Si: bulgăresc (7-9). 16 sf Limba bulgară.

bulgar, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m. (la pl.) Veche populație de origine turcică, așezată la sfîrșitul sec. 7 în regiunea de N-E a Bulgariei actuale, unde, pînă în sec. 9, a fost asimilată de slavi, care i-au luat numele; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. Bulgarii, la a doua venire trecînd în Misia, au rămas într-însa (CANT.). 2 s.m., s.f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară de acolo; (la pl. m.) popor care s-a format, care locuiește în Bulgaria; locuitorii Bulgariei. ♦ Spec. Cultivator de legume de naționalitate bulgară. Bulgarii au venit la piață cu verdețuri proaspete. 3 adj. Care aparține Bulgariei sau bulgarilor, care se referă la Bulgaria sau la bulgari; originar din Bulgaria; bulgăresc. ♦ (subst. f.) Limba vorbită de bulgari, care face parte din grupul de sud al limbilor slave. • pl. -i, -e. și (înv., reg.) bălgar, bolgar, bulgăr s.m. /<sl. veche блъгарннъ.

BULGAR l. adj. 🌍 Din Bulgaria, al locuitorilor din Bulgaria. II. BULGAR sm., BULGĂROAICĂ (pl. -ce) sf. Locuitor, locuitoare din Bulgaria.

BULGAR, -Ă, bulgari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. pl. Populație turcică, așezată la sfârșitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. 3. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei; bulgăresc. ◊ (Substantivat, f.) Limba bulgară. – Din sl. blŭgarinŭ.

BULGAR¹, bulgari, s. m. Persoană făcînd par.te din populația de bază a R. P. Bulgaria sau originară de acolo. Cei doi vîslași erau bulgari. DUMITRIU, B. F. 158.

BULGAR, -Ă, bulgari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Bulgariei sau populației ei, privitor la Bulgaria sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba bulgară. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei. – Slav (v. sl. blŭgarinŭ).

BULGAR² ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bulgariei sau este originară din Bulgaria. /<sl. bugarinu

bulgăr³, ~ă a vz bulgar

bălgár s.m. v. bulgar.

bolgar s.m. v. bulgar.

bulgăr² s.m. v. bulgar.

bulgăr¹ s.m. v. bulgăre.

BULGĂRAȘ¹ sm. dim. BULGAR.

BULGĂRIME sf. col. BULGAR. Bulgarii, neamul bulgăresc.

BULGĂROAICĂ 👉 BULGAR II.

BULGĂROIU sm. augm. BULGAR. Nume de batjocură dat Bulgarului: Bulgăroi cu ceafa groasă, Grecotei cu nas subțire EMIN.

Bulgari m. pl. popor barbar, venit de pe țărmul Voltei, se așeză către sec. VII în ținuturile coprinse între Nistru, Dunăre și Balcani, unde se contopi cu desăvârșire în mijlocul populațiunilor slave, adoptându-le traiul, limba, religiunea și supraviețuindu-le singur numele. Astfel contopiți, ei fundară pe ambele maluri ale Dunării un regat puternic, care dură aproape două secole (880-1018). Imperiul româno-bulgar, întemeiat de Asanești, dură până la 1393, când Bulgaria căzu sub stăpânirea Turcilor și rămase astfel până la 1878. Astăzi, în număr de peste 5 mil., Bulgarii formează o ramură a Slavilor meridionali, în Peninsula balcanică. După răsboiul balcanic din 1912-1913, la început victorios iar la urma dezastros pentru Bulgari, aceștia cedară României Cadrilaterul; ei înșiși obținură o însemnată augmentare teritorială în Macedonia și Tracia, populația lor sporind în acelaș timp cu aproape un milion locuitori. Aliații Germanilor în răsboiul mondial (1914-1918), Bulgarii au invadat Muntenia și Serbia. Siliți să capituleze, ei suferiră în 1919 consecințele Tractatului dela Versailles.

bulgar adj. m., s. m., pl. bulgari; adj. f. bulgară, pl. bulgare

bulgar adj. m., s. m., pl. bulgari; adj. f. bulgară, pl. bulgare

bulgar s. m., adj. m., pl. bulgari; f. sg. bulgară, pl. bulgare

bulgar (bulgari), s. m. – Locuitor din Bulgaria. Mr. vurgar. Sl. bulgarinŭ, de unde provin și bg. bulgarin, sb., cr. bugar, rus. bulgar, mag. bolgár (Cihac, II, 33). – Der. bulgăresc, adj. (bulgar); bulgărește, adv. (ca bulgarii); bulgărime, s. f. (colectivitate de bulgari); bulgărism, s. n. (împrumut lingvistic din bulgară); bulgărie, s. f. (grădină), nume care se explică prin ocupația predilectă a bulgarilor care trăiesc în Munt. și Mold.; bulgări, vb. (Mold., a se ocupa cu cultivarea zarzavaturilor); bulgariu, s. n. (înv., piele tăbăcită), din tc. bulgari.

bulgar, bulgari, s.m. – (onom.) Bulgari, poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos (Lăpuș): „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș”. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a localității Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se termina la hotarele satului sau ale regiunii (a se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgar(in)ǔ (DER, DEX).

bulgar, -i, s.m. – Poreclă pentru locuitorii din Suciu de Jos-Lăpuș: „Pântru că de acolo să gată țara; îs din jos de Lăpuș”. Apelativul accentuează poziționarea sudică, în raport cu Țara Lăpușului, a loc. Suciu de Jos, băștinașii fiind porecliți după etnicii din sudul României (< Bulgaria). În spatele ironiei se ascunde o mentalitate: pentru maramureșenii din societatea tradițională, „țara” se mărginea la hotarele satului sau ale regiunii (A se vedea polisemantismul termenilor străin / străinătate și țară). – Din sl. bǔlgarinǔ.