burlac² sn [At: VAIDA / Pl: ? / E: nct] (Reg) 1 Butoi. 2 Conținutul unui burlac² (1).

burlac¹ [At: MARIAN, NU. 4 / V: ~ag / Pl: ~aci / E: nct] 1-2 sm, a (Bărbat) necăsătorit. 3-4 sm, a (Reg) (Bărbat) văduv. corectat(ă)

burlac² s.n. (reg.) Butoi. ♦ Conținutul unui astfel de vas. • pl. -ce. /etimol. nec.

burlac¹ s.m. (pop.; fam.) 1 Bărbat necăsătorit; celibatar, holtei, (fam.) becher. O grădină de flori cultivată de medicul-șef un burlac filozof în felul lui (CA. PETR.). 2 Bărbat văduv. • pl. -ci. /<rus., ucr. бурлак „lucrător cu ziua pe corăbii”.

BURLAC sm. Holteiu, bărbat rămas neînsurat: era vechil la Leonida. un Grec bătrîn ~ și cam într’o ureche VLAH. [rus. burlákŭ].

BURLAC, burlaci, s. m. Bărbat necăsătorit; becher, celibatar, holtei, flăcău tomnatic. Dumneata ai băgat de seamă că burlacii se trec mai repede decît cei însurați? PAS, Z. I 96. ◊ (Adjectival) Fă colaci mari de doi saci, Pentru cumnăței burlaci. ALECSANDRI, P. P. 97. Las’să beau, că n-am muiere... Lasă-mă să beau revac, Că sînt voinicel burlac. TEODOIESCU, P. P. 330.

BURLAC, burlaci, s. m. (Adesea adjectival) Bărbat necăsătorit; celibatar, holtei, becher. – Rus, ucr. burlak.

BURLAC ~ci m. Bărbat adult necăsătorit; celibatar; holtei. /<rus., ucr. burlak

burlac m. Mold. flăcău, neînsurat, becher. [Rus. BURLAKŬ, muncitor cu ziua].

burlác m. (rut. rus. burlák, lucrător cu ziŭa la corăbiile de pe Volga, haimana). Celibatar, holteĭ.

burlag sm vz burlac¹

burlac s. m., pl. burlaci

burlac s. m., pl. burlaci

burlac s. m., pl. burlaci

BURLAC s., adj. v. celibatar.

BURLAC s., adj. cavaler, celibatar, flăcău, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău.

Burlac ≠ familist

burlac (burlaci), s. m. – Necăsătorit. Din rus. burlak, după Cihac, II, 35; Berneker 102; și DAR; însă Berneker recunoaște că termenul este obscur în rusă. – Der. burlăcesc, adj. (de burlac); burlăcește, adv. (ca burlacii); burlăci, vb. (a trăi ca burlac); burlăcie, s. f. (viață de burlac).