BÂJBÂIALĂ, bâjbâieli, s. f. Faptul de a bâjbâi; bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură. [Pr.: -bâ-ia-] – Bâjbâi + suf. -eală.

bâjbâială sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~băi~, (reg) băjbă~, băj~, boj~, bojbă~ / Pl: ~ieli / E: bâjbâi + ială] 1-5 Bâjbâire (1-5). 6 Ezitare. 7 Boală a oilor.

BÂJBÂIALĂ, bâjbâieli, s. f. Faptul de a bâjbâi; bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură. [Pr.: -bâ-ia] – Bâjbâi + suf. -eală.

bâjbăială sf vz bâjbâială corectat(ă)

bîjbîială s.f. 1 Bîjbîire. 2 Ezitare. • pl. -ieli. /bîjbîi + -eală.

BÎJBÎIALĂ, BĂJBĂIALĂ (pl. -ieli) sf. Faptul de a bîjbîi: după o jumătate de ceas de bîjbîială a zărit printre pomi o lumină (GRIG.).

BÎJBÎIALĂ, bîjbîieli, s. f. Faptul de a bîjbîi; căutare prin întuneric, pe pipăite, fără a vedea.

BÎJBÎIALĂ, bîjbîieli, s. f. Faptul de a bîjbîi.

bâjbâială s. f., g.-d. art. bâjbâielii; pl. bâjbâieli

bâjbâială s. f., g.-d. art. bâjbâielii; pl. bâjbâieli

bâjbâială s. f., g.-d. art. bâjbâielii; pl. bâjbâieli

bâjbâială, -ieli.

bîjbîială, pl. bîjbîieli

BÂJBÂIALĂ s. bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit, (înv. și reg.) orbecare. (~ prin întuneric.)

BÎJBÎIALĂ s. bîjbîire, bîjbîit, bîjbîitură, dibuială, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit, (înv. și reg.) orbecare. (~ prin întuneric.)