bădăran, ~ă smf, a [At: PANN, P. V. III, 144/4 / Pl: ~i, ~e / E: ns cf mg badaró] 1-2 (Om) nepoliticos Si: mitocan, mojic. 3-4 (Om) fără educație, cu obiceiuri grosolane Si: mitocan, mojic. 5-6 (Om) dintr-o clasă socială inferioară.

bădăran, -ă s.m., s.f., adj. (Persoană) nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic. • pl. -i, -e. /cf. magh. badaró.

BĂDĂRAN sm., BĂDĂRANCĂ (pl. -ance) sf. Mojic, țăran grosolan, necioplit și îngîmfat: el glumi... asupra bădăranilor boieriți (ODOB.).

BĂDĂRAN, bădărani, s. m. Om care nu știe să se poarte, nepoliticos, cu apucături grosolane; mitocan. Fugi mămică, nu mai ponegri așa pe Vasile, să crează domnul că bărbatul meu e un bădăran! REBREANU, R. I 61.

BĂDĂRAN, -Ă, bădărani, -e, s. m. și f. Persoană nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan. ◊ (Adjectival) Om bădăran. – Comp. magh. badaró.

BĂDĂRAN ~i m. fam. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; mitocan; mojic; mârlan. /cf. ung. badaró

bădăran m. mojic prost, țăran necioplit și îngâmfat. [Probabil în loc de buduran din budure, trunchiu, luat la figurat (= butuc)].

bădărán, -că s. (din bădărăŭ, nume de familie în Moldova, d. ung. badaró, om care vorbește încurcat, d. badarni, badarogni, a hondrăni. P. înț., cp. cu balamut și mocan; p. suf., cu Jidan, măgădan. V. modoran și hondron). Munt. Mitocan, mojic, om necĭoplit.

bădăran adj. m., s. m., pl. bădărani; adj. f., s. f. bădărană, pl. bădărane

bădăran adj. m., s. m., pl. bădărani; adj. f., s. f. bădărană, pl. bădărane

bădăran s. m., adj. m., pl. bădărani; f. sg. bădărană, g.-d. art. bădăranei, pl. bădărane

BĂDĂRAN adj., s. v. mitocan.

BĂDĂRAN adj., s. grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

Bădăran ≠ gentleman, gentilom

bădăran (bădărani), s. m. – Mitocan, necioplit. Mag. badaró „persoană care vorbește grosolan”, cu suf. -an (DAR). Cuvîntul mag. s-a păstrat în Mold. ca nume de familie (Bădărău) și bădărău, s. n. (turtă de porumb cu brînză), termen de circulație restrînsă, care pare a se explica prin noțiunea intermediară de „amestecat” sau „compus” (Scriban). Nu sînt probabile relațiile stabilite de Tiktin cu bade, și de Löbel cu tc., per. bedran „licențios”. Nici der. din țig. bedoro „flăcău, fată” nu pare sigură (Graur 123), bedoran „țăran” (primul cuvînt pare der. din mag. și al doilea din rom.). Der. bădărancă, s. f. (femeie cu apucături grosolane, mojică); bădărănesc, adj. (grosolan, mojic); bădărănie, s. f. (grosolănie, mitocănie); bădărănos, adj. (grosolan).