BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoagă s. f.] – Baltă + suf. – oacă.

băltoacă sf [At: DDRF / V: -toagă, -toc, -tog sn / Pl: ~ace / E: baltă + -oacă] 1-3 Baltă (1) mică, murdară și mocirloasă Si: (reg) bălăștioagă, băltac¹, băltig. 4-5 (Adunătură sau) scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. 6 Baltă (17).

băltoácă s.f. 1 Baltă (mare) cu apă murdară, stătută și mocirloasă; bălăștioagă, băltac. 2 Adunătură sau scursură de apă de ploaie în gropile drumurilor, curților etc. 3 Exager. Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. Băltoacă de sînge. • pl. -ce. și băltoágă s.f. /baltă + -oacă.

BĂLTOACĂ (pl. -ce), ❍BĂLTOAGĂ (pl. -ge) sf. 1 Îngrămădire de apă de oare-care adîncime, formată de pe urma ploilor: a văzut pe Țigani pescuind în băltoaca de lîngă sat (RET.); ursul... aleargă ’n fuga mare la băltoaga din marginea pădurii și-și vîră în apă toată coada (CRG.) ¶ 2 Pr. ext. Apă sau alt lichid vărsat în mare cantitate pe jos: peste băltoacele de sînge... se asvîrl orbește unii asupra altora (VLAH.) [baltă].

BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoagă s. f.] – Baltă + suf. -oacă.

BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă (mare) cu apă murdară, stătută și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. Băltoacele țișneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc. DUMITRIU, B. F. 34. Plină de glod... Ca o rață bălăcită în băltoacă. BENIUC, V. 140. Băltoacele din curte erau zvîntate. PAS, L. I 73. Îmboldit de camarazi pe la spate, recrutul, bătînd trei pași, trînti piciorul în mijlocul unei băltoace care ne umplu de apă pe cîteșitrei. BRĂESCU, V. A. 153. ♦ Cantitate mare de apă, de sînge, de vin etc. vărsată pe jos. V. lăcăraie, apăraie. Privind cu înaintare cum se scaldă soarele într-o băltoacă de păcură, [copilul] și-a spus povestea pînă la capăt, ascultînd-o singur. GALAN, Z. R. 307. Popa rămase uitat într-o băltoacă de sînge-nchegat. BENIUC, V. 157. – Variantă: băltoagă (SADOVEANU, O. III 447) s. f.

BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă cu apă murdară și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. ♦ Cantitate mare de lichid vărsată pe jos. [Var.: băltoagă s. f.] – Din baltă + suf. -oacă.

BĂLTOACĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută și mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos. [G.-D. băltoacei] /baltă + suf. ~oacă

băltoacă f. baltă mică și adâncă.

băltoácă și -oágă (oa diftong), f. pl., e. Baltă mică: o băltoagă de apă de ploaĭe pe drum, de sînge.

băltoagă sf vz băltoacă

băltoc sn vz băltoacă

băltog sn vz băltoacă

băltoágă s.f. v. băltoacă.

BĂLTOG (pl. -toage) sn. Mold. (PAMF.) = BĂLTOACĂ [baltă].

băltoacă s. f., g.-d. art. băltoacei; pl. băltoace

băltoacă s. f., g.-d. art. băltoacei; pl. băltoace

băltoacă s. f., g.-d. art. băltoacei; pl. băltoace

băltoacă, -ce.

BĂLTOACĂ s. 1. v. mlaștină. 2. (prin Ban.) bară. (O ~ drept în mijlocul drumului.) 3. v. apăraie.

BĂLTOACĂ s. l. (GEOGR.) mlaștină, mocirlă, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (O ~ plină de stuf.) 2. (prin Ban.) bară. (O ~ drept în mijlocul drumului.) 3. apăraie, apărie, baltă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Ce ~ ai făcut pe jos!)